Steagul organizaţiei teroriste al-Qaida a fost arborat în Libia luni, ziua în care NATO şi-a încheiat oficial campania militară în această ţară, informează cotidianul The Daily Mail, în ediţia electronică.
Drapelul a fost văzut pe acoperişul clădirii tribunalului din Bengazi, care a fost folosit de forţele rebele pentru a-şi stabili guvernul provizoriu şi centrul media. Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), structura de conducere a noilor autorităţi libiene, a negat că ar fi responsabil de arborarea drapelului, văzut de mai multe ori pe clădirea tribunalului.
Drapelul, pe care scrie în limba arabă "nu există alt Dumnezeu decât Allah" şi pe care figurează o lună plină, a fost arborat alături de steagul naţional libian.
Pe străzile din Bengazi extremiştii fluturau noaptea steagul al-Qaida, strigând "Islamiya, Islamiya! Nici Est, nici Vest".
O alunecare bruscă spre extremism ar îngrijora Occidentul, care a susţinut înlăturarea colonelului Muammar Gaddafi de la putere.
NATO şi-a respectat decizia de a pune capăt operaţiunii care a durat şapte luni, în pofida apelurilor CNT de a continua misiunea.
Săptămâna trecută, preşedintele CNT, Mustafa Abdeljalil, a declarat că sharia (legea islamică) va fi "sursa de bază" a noii legislaţii. El a precizat că viitorul Parlament va avea o "tentă islamistă".
Sharia este legea conservatoare islamică favorizată de grupări fundamentaliste ca talibanii afgani.
Steagul organizaţiei teroriste al-Qaida a fost arborat în Libia luni, ziua în care NATO şi-a încheiat oficial campania militară în această ţară, informează cotidianul The Daily Mail, în ediţia electronică.
Drapelul a fost văzut pe acoperişul clădirii tribunalului din Bengazi, care a fost folosit de forţele rebele pentru a-şi stabili guvernul provizoriu şi centrul media. Consil