Când Robert Turcescu a propus spre discuţie subiectul „Regele Charles de România", am crezut că vrea să facă o emisiune de farse.
Varianta, chiar şi pur teoretică, suna atât de nerealist, încât părea pierdere de vreme. Mai multe şanse am eu să ajung regele Zanzibarului decât Charles regele României, mi-am zis. Dar n-a fost pierdere de vreme. Ba chiar a fost o discuţie interesantă, relaxată şi provocatoare, la finalul căreia ne uitam unii la alţii întrebându-ne din priviri: de ce nu?
Trebuie să recunoaştem, soluţia sună interesant: România să-l aibă rege pe fiul actualei regine a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Elisabeta a II-a! Şi, în acelaşi timp, pe tatăl probabilului viitor rege al Regatului Unit, actualul prinţ William! Ar rezulta o înfrăţire nemaiîntâlnită în istorie între România şi Marea Britanie. Şi, în plus, s-ar realiza un mai vechi vis al lui Traian Băsescu: axa Bucureşti - Londra (cu Washington-ul e mai greu, pentru că americanii nu suportă capete încoronate).
Pare un film SF, nu? Pentru a deveni realitate, ar trebui îndeplinite trei condiţii fundamentale. Prima: să vrea şi Prinţul Charles să devină rege al unei ţări din Est care, prin tradiţie, dă multe bătăi de cap. A doua: să existe o mare voinţă a clasei politice din România, lucru mai greu de obţinut decât aurul din bauxită. Şi, în fine, a treia: să vrea şi poporul român.
Ultima condiţie ar fi cea mai puţin dificilă. Românii sunt încă, într-o majoritate covârşitoare, anti-monarhişti, dar asta se poate schimba. Iar cel care ar putea obţine o asemenea basculare este un personaj de o statură publică impresionantă. Prinţul moştenitor al Marii Britanii are o asemenea statură, care actualei Case Regale de la Bucureşti îi lipseşte (Regele Mihai, trecut de 90 de ani, nu mai e o soluţie pentru viitor, Principesa Margareta e prea ştearsă, iar Duda e D
