După ce a încălecat tot, apăsându-şi amprenta nădragilor prezidenţiali pe Guvern, Justiţie, Poliţie, Servicii Secrete, neiertând partidele, o bună parte a presei şi, fireşte, Parlamentul, pe care l-a dres şi smântânit cum i-a fost voia, alta decât a cetăţenilor votanţi, domnul Băsescu se suie pe turla bisericii. Aşa, ca un cocoş, să cânte cucurigu şi de pe ţepuşa turlei că doar de acolo nu cântase. Ţinându-mă eu departe, sâmbătă şi duminică, de orice foşnet de ziar şi de chenarul dreptunghiular din odaie, care-mi face altfel cu ochiul la emisiunile de ştiri mai ales, n-am aflat altceva decât tânguirea nocturnă a bâtlanilor şi taifasul sub seri al gârliţelor şi raţelor mari care poposesc din Nord. Seceta a uscat câteva bălţi, iar altele, care mai păstrează o lacrimă de apă pe fund, sunt ţinta păsăretului toamnei, poposind o clipă aici şi vâslind spre tărâmuri pe care iarna nu le atinge niciodată. Spre deosebire de noroiul uman, smârcurile străjuite de stuf şi papură nu sunt letale, nu saltă stresul, dimpotrivă, odihnesc ţurloaiele obosite şi dau brânci, să zboare, fanteziei. N-am regretat deconectarea de la cele ale lumii cu atât mai abitir cu cât, reintrat în priză, luni dimineaţa, am avut buluc de informaţii, în întregime tragice cu toate că unele au deasupra un pospai tragi-comic. "Fotografia anului" pe care o culeg din mai multe direcţii mi-l înfăţişează pe Traian Băsescu, pe post de Michiduţă, într-o mare de potcapuri aurii. Poza, de la o canonizare de înalt prelat, făptuită la Sibiu, e caricatura cea mai grăitoare a caricaturalului nostru preşedinte. Michiduţă între popi! – am exclamat. Slujitorii cu cădelniţă, gravi şi înveliţi facial cu bărbi care dau consistenţă rugăciunii, au ca inamic al bisericii şi credinţei în Cel de Sus pe Sarsailă. Pe el îl alungă cu mătănii şi cruci petrecute peste abdomen şi frunte, cu el se chinuie, ca într-o faimoasă scriere a lui