Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL scade în sondaje, dar rămâne la 50 %

Publicat in Adevarul, marți 1 noiembrie 2011 ·

Alianţa Opoziţiei este cotată la 52% în octombrie în condiţiile în care, înainte de formarea Uniunii Social Liberale, cele două partide componente, PSD şi PNL, aveau împreună 58%.

Potrivit aceleiaşi cercetări efectuate de IMAS pentru ziarul „Adevărul", USL se află cu mult în faţa PDL, partid cotat cu 17,6% din opţiunile celor care s-ar prezenta la vot. Chiar dacă a pierdut câteva procente de la începutul anului, alianţa Opoziţiei are alte câştiguri, crede preşedintele Pro-Democraţia, Cristian Pârvulescu. „Putem vorbi de un succes al Opoziţiei. Liderii Opoziţiei au contribuit la apariţia alternativei, cu toate greutăţile pe care le-a cunoscut USL. Pentru ei era important să se menţină peste bara psihologică de 50%", afirmă Pârvulescu.

Analistul a adăugat că în condiţiile în care USL are un avantaj de 35 de procente faţă de PDL, Traian Băsescu îşi va dori şi mai mult să împingă PDL într-o logică bipolară. „Democrat-liberalii au însă un dezavantaj, pentru că anul viitor sunt alegeri, iar ei nu au făcut niciun pas concret pentru realizarea Mişcării Populare", afirmă Pârvulescu.

Partidul lui Dan Diaconescu, pe locul trei

Potrivit sondajului, pragul electoral ar mai fi depăşit de Partidul Poporului, cotat cu 14,4%, de UDMR - 7,4% şi de PRM, cu 5%. Mai poate PDL să ajungă la guvernare, strângând în jurul său partidele mici? „Indiferent de declaraţiile pe care le face acum, Traian Băsescu va fi nevoit să numească un premier de la formaţiunea de pe primul loc. Restul sunt simple declaraţii politice, speranţe ale preşedintelui, la limita Constituţiei, dar simple declaraţii", crede Pârvulescu.

Cum au evoluat partidele

Sondajul mai denotă că rata absenteismului ar fi de 37,5%. Astfel, 21,7% afirmă că nu ştiu cum ar vota, în timp ce 15,8% susţin că nu s-ar prezenta la urne. „Mi se pare un procent destul de ridicat de pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 43 minute
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 5 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 5 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 5 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 13 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 10 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 6 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°