Dis-de-dimineaţă, cam pe la ora cand la noi ies mascaţii la spart uşi, am avut un vis. Se făcea că eram în provincia Hhohho, la Mbabane, în centru. Aici, în capitala Swazilandului (dacă n-aţi auzit de ea, nu înseamnă că ţara asta nu există), şade regele Mswati al Treilea - un fel Berlusconi de sub-Sahara, dar mult mai tânăr şi mai decis. Se zice că e ultimul monarh absolut al Africii, dar eu mai ştiu câţiva. A fost prieten bun cu Gaddafi, până prin aprilie, când în Libia începuse deranjul şi a trebuit să-l ajute pe ăla micu - prinţul Sicalo, care-şi făcea stagiul militar la Tripoli- să dezerteze puţin. Şi-a adus fiul cu bine în Mbabane, chiar în ziua în care Bernard-Henri Lévy îl suna pe Sarkozy de la Bengazi să vină cu întăriri.
Swaziland e o ţară frumoasă, cu o climă aproape temperată, cu oameni economi, care trăiesc cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi. Majoritatea sunt creştini. Vorba monseniorului Desmond Tutu: "Când au venit misionarii în Africa, ei aveau Biblia, noi aveam pământul. Ne-au spus: "Să ne rugăm!". Şi am închis ochii. Când i-am deschis, noi aveam Biblia, iar ei aveau pământul".
Swaziland e o ţară liniştită, fiindcă n-are presă. Adică are, dar e o presă serioasă, controlată de monarhie, ca să nu greşească. Gândiţi-vă ce-ar fi fost la noi anul trecut, când Majestatea Sa a prins-o pe a douăsprezecea regină (atâtea agonisise până atunci) cu ministrul Justiţiei sub pat. Mswati al Treilea n-a dizolvat Guvernul, n-a declarat stare de necesitate, nu l-a împuşcat pe Ndumiso Mamba (aşa îl chema pe demnitar). L-a arestat la domiciliu pe viaţă. Viaţa a mers înainte ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, regele şi-a luat a treisprezecea nevastă şi apoi, dupa ce s-a întors de la nunta prinţului William, a contractat-o şi pe a treisprezecea. În clipa în care vorbim, Mswati al Treilea vorbeşte cu Dumnezeu, după cum a informat poporul. Cel de Sus îi dă s
