A petrecut noaptea de duminică spre luni în Spitalul Militar, a aflat că nu e nevoie să fie operat, dar că dacă lovitura ar fi fost un pic mai sus, în zona în care a fost lovit Chivu, ar fi fost în pericol mare
Galamaz a ieşit cel mai şifonat din incidentele de la Ploieşti, iar ieri, după mai mult de 15 ore petrecute în Spital, a fost externat. Nu înainte de a i se face mai multe teste complete, în urma cărora a fost pus diagnosticul exact: fractură de os zigomatic. Galamaz a aflat însă că a fost la doar un mic pas de o tragedie.
1. Fractură gravă, dar n-are nevoie de operaţie
În ciuda faptului că e vorba despre o fractură de os, nu a fost nevoie şi de o intervenţie chirurgicală şi nici, fiind vorba despre un os al feţei, despre imobilizare a zonei respective. Mai mult, Galamaz a fost ieri externat, aflîndu-se în afara oricărui pericol.
2. A fost aproape de tragedie
Tomografia, cea care a arătat exact natura accidentării, a scos la iveală ceva care l-a şocat pe stoperul stelist. Lovitura i-a provocat fractura osului zigomatic şi nu a osului temporal. "Dacă se poate vorbi de şansă într-un asemenea caz, atunci şansa lui Galamaz s-a numit faptul că lovitura nu a fost în dreptul tîmplei, adică a osului temporal. Dacă l-ar fi lovit acolo, atunci s-ar fi creat probabil un hematom intracranian, ceea ce ar fi putut duce la deces", a explicat ieri medicul Stelei, Radu Paligora.
Ce e osul temporal? "E un os pereche, e în formă de scoică şi e aşezat pe părţile latero-inferioare ale cutiei craniene, adică în zona tîmpelor, are formă neregulată şi este format din mai multe părţi. Practic, lovitura a fost cam la 1,5 centimetri depărtare de acest os temporal. Zona tîmplei e cea mai vulnerabilă din zona capului, orice lovitură aici poate fi mortală", adaugă doctorul roş-albaştrilor.
3. Microleziuni ale timpanului