Premierul grec, Giorgos Papandreou, a anunţat luni seară organizarea unui referendum în Grecia şi a unui vot de încredere în parlament asupra acordului încheiat săptămâna trecută la summitul UE la Bruxelles pentru a şterge o parte din datoria publică elenă.
Din acest moment, întregul plan decis la Bruxelles se prăbuşeşte, scrie Le Monde, citat de Agerpres, întrebându-se cum se poate imagina că băncile internaţionale vor accepta să şteargă 50% din creanţele deţinute dacă grecii decid, prin referendum, să declare faliment? Cum se poate imagina că Bundestagul german va vota acordarea unui ajutor suplimentar pentru această ţară? De partea franceză, este greu de imaginat cum va putea trăi Grecia până la referendum, dacă acesta va avea loc.
O respingere de către populaţia Greciei a planului de salvare stabilit la Bruxelles ar însemna că trebuie mers mai departe în ştergerea datoriei Greciei şi, în consecinţă, declararea falimentului ţării, catastrofal pentru întreaga zonă euro. Surse franceze indică şi că germanii sunt stupefiaţi, iar Fondul Monetar Internaţional ia, la rândul lui, cunoştinţă de acest proiect de referendum.
‘Voinţa poporului grec se va impune”, a declarat Papandreou grupului parlamentar socialist, indicând de asemenea că va cere un vot de încredere în parlament asupra acordului privind datoria. ”Vor oare grecii adoptarea noului acord sau îl resping? Dacă grecii nu îl vor, el nu va fi adoptat”, a declarat primul ministru, după ce săptămâna trecută au avut loc manifestaţii în toată ţara împotriva politicii de austeritate a guvernului socialist şi consecinţelor acordului european ce oferă creditorilor mai mult control asupra politicii bugetare a ţării şi amplifică temerile legate de pierderea totală a suveranităţii. Manifestaţiile s-au desfăşurat vinerea trecută în mai multe oraşe din ţară cu ocazia sărbătorii naţionale de la 28 octombrie