Despre corupția din spitale nu vorbește aproape nimeni. De la micile șpăgi de 5, 10 lei băgate în buzunarul asistentelor și infirmierelor pentru a „prinde” un pat într-un salon mai liniștit ori pentru a aduce plosca în timp util, până la 1.000, 2.000 de lei, bani dați în plic, medicilor, întotdeauna, înainte de o operație de rutină. ”Omenit” trebuie să fie și brancardierul care plimbă radiografiile și pacientul cu targa.
În ciuda asigurării de sănătate sau a talonului de pensie pe care bolnavul îl păstreză cu sfinţenie în buzunar, în cele mai multe cazuri, în ziua intervenţiei chirurgicale, însoţitorul primeşte o listă cu cele necesare operaţiei: branule, perfuzoare şi soluţia pentru anestezie. De fiecare dată i se indică şi farmacia de unde pot fi procurate, unitate situată, de cele mai multe ori, peste drum de spital.
Ajuns în blocul operator, pacientul întreabă în drepta şi în stânga cine-i "mâna a doua", adică al doilea doctor care participă la operaţie. Este firesc să primească şi el "ceva". Ca din întâmplare, îşi face apariţia şi anestezistul care ţine să se prezinte. Cutuma presupune o nouă atenţie.
Dacă intervenţia s-a încheiat cu succes, pacientul pleacă din spital blestemând sistemul pe care-l finanţează copios lună de lună, cu speranţa de a nu mai fi pus vreodată într-o situaţie asemănătoare. Dacă nu se mai poate salva nimic, rude şi prieteni, indignaţi şi trişti, se pregătesc de înmormântare cu promisiunea fermă că nu vor lăsa lucrurile aşa. Uită la fel de repede cum au promis în timp ce mare parte a sistemului sanitar corupt îşi continuă nestingherit existenţa.
Săptămâna trecută, un medic chirurg de la spitalul Malaxa din Bucureşti a fost arestat după ce a cerut 1.500 de lei pentru o operaţie. O femeie a sunat la numărul gratuit 0800.806.806 şi a anunţat că doctorul i-a cerut aceşti bani pentru a-l opera pe tatăl său, in