În România, exagerarea este o tentaţie irezistibilă. Incidentele de la meciul Petrolul-Steaua nu puteau face excepţie.
Sub imperiul emoţiei de moment, mai mulţi comentatori s-au grăbit să-l declare pe jucătorul sârb Novak Martinovici erou, pentru că l-a călcat în picioare pe huliganul care a pătruns în teren şi a lovit un alt jucător al Stelei, pe Galamaz.
Nu încape discuiţie, huliganul nu merită să stea în libertate - judecătorii l-au trimis în celulă, deocamdată pentru 29 de zile şi rămâne de văzut care va fi sentinţa definitivă. Dar dacă fapta huliganului esta blamabilă, de ce bătaia de stradă administrată lui de jucătorii stelişti este admirabilă?
Se discută mult dacă jucătorii eliminaţi de arbitru în timpul incidentelor trebuie sau nu suspendaţi. Normal ar fi să li se acorde CIRCUMSTANŢE ATENUANTE şi să fie iertaţi de suspendare, având în vedere tot ce s-a întâmplat în acele clipe teribile. Dar de aici şi până la a-i declara eroi e cale lungă.
Vrem, nu vrem, sportivii sunt modele în societate, mai ales pentru copii şi tineri. Ce să înţeleagă ei din declararea lui Martinovici ca erou? Că trebuie aplicată legea talionului? Că e OK să ieşim pe stradă înarmaţi cu pumnale şi să le luăm gâţii celor care ne enervează findcă, nu-i aşa, suntem bărbaţi, războinici şi ... sârbi?
Da, „sârbi", pentru că din întregul tablou nu putea lipsi nici caracterizarea „la grămadă" a naţiunilor, potrivit unui şir de clişee. O apucătură care, până în cele din urmă, nu este nici pe departe o dovadă de cunoaştere.
Ovidiu Nahoieste senior editor "Adevărul''.
