Nu numai Marian Vanghelie şi senatorul Cătălin Voicu au acces la cavouri monument istoric. Samsarii de morminte vând oricui. Reporterii „Adevărul“ au „cumpărat“ cavoul lui Pache Protopopescu.
Au zis că cine o să cumpere o să aibă probleme, că e de patrimoniu", zice lumânăreasa. „Păi, şi ce dacă e de patrimoniu, ce să fie?", se supără Sibian. „Păi... că trebuie să fie monumentul statului". „Păi cum să fie? Dar nu e construcţie cum e a lui Spiru Haret, a lui ăştia, ştiţi?", îşi linişteşte Sibian potenţialul client. Capela lui Pache Protopopescu se află în lista monumentelor de patrimoniu din 2004, când Ministerul Culturii a emis un ordin special.
Monumentul îngropat al lui Pangrati
Odată tranzacţionată, capela primarului Protopopescu ar putea avea soarta cavoului lui Ermil Pangrati, loc vândut tot de Fane Sibian. Cripta şi osemintele fostului ministru al Lucrărilor Publice în 1912, în Guvernul Titu Maiorescu, sunt dispărute fără urmă. Acum doi ani, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane îi concesiona lui Sibian Locul numărul 12 de la figura 91 din cimitir, în suprafaţă de 21 de metri pătraţi, unde odihnea familia Pangrati.
Sibian susţine că a primit locul prin donaţie de la ultimul urmaş al familiei, Ruxandra Brăbeţeanu. „Cavoul era lângă groapa de gunoi şi dânsa a venit la mine şi mi-a zis că nu îşi poate ţine osemintele la groapa de gunoi. Şi prin altcineva m-a rugat... Nu să le scot eu osemintele... M-a rugat să scape de loc. Şi l-am primit prin donaţie", povesteşte Sibian. Actul prin care s-a realizat donaţia conţine şi un fals. Pentru a da veridicitate tranzacţiei, Sibian a fost ridicat la rang de rudă de sânge cu Pangrati. În actul de donaţie se susţine că el e nepot de văr de-al doamnei Brăbeţeanu. Ulterior, samsarul a împărţit locul de veci în două şi s-a apucat să caute clienţi.