Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noiembrie, luna vedetelor la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 1 noiembrie 2011 ·

Lord of the Dance, Tamara Buciuceanu, Florin Piersic, Horaţiu Mălăele – sunt doar câteva din numele care vor ţine capetele de afiş în sălile de spectacol din Braşov, în această lună

Mai e doar o săptămână până la show-ul spectaculos promis de dansatorii irlandezi de la Lord of The Dance, de pe Patinoarul Olimpic. Însă şi înainte de spectacol şi mai ales după, braşovenii îşi pot petrece timpul liber în compania actorilor celebri din Capitală, care aduc în oraş noi spectacole.

Astfel, cu doar o zi înainte de spectacolul lui Michael Flatley şi Lord Of The Dance, pe 7 noiembrie, la Centrul Cultural Reduta, de la 19.00, braşovenii sunt aşteptaţi la „Divorţul de aur”, de Nae Cosmescu şi Sorin Petrescu. „Divorţul de aur” este un text scris special pentru protagoniştii spectacolului, Tamara Buciuceanu şi Sorin Frâncu şi reprezintă o comedie cu morală, dar şi cu o notă amară. Regia este semnată de Nae Cosmescu.

În 22 noiembrie, la Reduta, vine rândul lui Florin Piersic să îi scoată pe braşoveni din casă. Actorul ce poate vorbi două zile încontinuu fără să plictisească va fi prezent la Braşov cu spectacolul muzical „Hoinărind printre amintiri”. „O poveste de o zi”, „Femeia e secretul”, „Pe cărările vieţii” sau „Un pas de zăpadă” sunt câteva dintre melodiile care alcătuiesc „oferta” serii, alături de vocea inconfundabilă a maestrului Florin Piersic.

O săptămână mai târziu, în 28 noiembrie, pe scena de la Teatrul „Sică Alexandrescu”, de la 19.00, revine „Dineu cu proşti”, de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal. Piesa de teatru „Dineu cu prosti” este o comedie ce are ca tema... prostia. Totul pleacă de la ideea năstruşnică de a organiza un dineu ce are ca invitaţi amici intelectuali, snobi şi sarcastici. Ei participă la titlul de „prost perfect”, însă fără să aibă habar. Fin

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°