Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 milioane de euro, investiţii în staţiunile balneare din România în următorii 3 ani

Publicat in Curierul, marți 1 noiembrie 2011 ·

Sind Tour Trading şi Tour Mirinvest vor investi 10 milioane de euro în următorii 3 ani în câteva staţiuni balneare din România precum Băile Felix, Băile Herculane, Covasna, Sângeorz Băi, Vidra şi Voineasa, au declarat în cadrul unei conferinţe de presă Florin Dumitrescu şi Michele Meoni, reprezentanţii Tour Mirinvest.

"Noi vom investi 6 milioane de euro în următorii trei în unităţile de cazare deţinute de confederaţia sindicală CNSLR Frăţia prin Sind Tour Trading, şi rămâne celor de la Sind Tour Trading să investească încă 4 milioane de euro", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Florin Dumitrescu, reprezentant Tour Mirinvest.

Sind Tour Trading este compania care administrează 3.000 de locuri de cazare, din care doar 1.800 sunt operaţionale. Hotelurile administrate de Sind Tour sunt clasificate la una şi două stele, însă reprezentanţii firmei au constatat o migrare a cererii către structurile de trei stele, motiv pentru care vor investi în ridicarea gradului de confort al mai multor unităţi din portofoliu. "Vom investi cele 6 milioane de euro din fonduri proprii, urmând să ne recuperăm banii de la proprietari în următorii 9 ani. Programul de investiţii pe termen lung presupune alocarea a 10 milioane de euro în 10 ani, restul de 4 milioane de euro urmând să fie asigurat de CNSLR Frăţia", a mai spus Meoni.

Primul hotel care va fi upgradat este Domogled din Băile Herculane, în care se vor investi 1,5 milioane de euro şi va fi deschis în primăvara anului viitor. După acesta va urma modernizarea bazelor de tratament şi a câtorva dintre hoteluri.

Sind Tour Trading a avut un profit net de 2,5 milioane de lei (aproximativ 588.000 de euro) pentru primele 9 luni ale acestui an şi o cifră de afaceri de 22,78 milioane de lei (5,6 milioane de euro). După ce anul trecut a avut pierderi de 4 milioane de lei (950.000 de euro), compania aşteaptă în a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 47 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 24 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°