Vânzarea cu opţiune de răscumpărare, deşi era reglementată de Codul civil de la 1864 era interzisă pentru că ascundea un împrumut cu dobândă excesivă (peste limitele premise de lege n.r.). Noul Cod civil reglementează această formă de vânzare în mod amănunţit, stabilind condiţiile în care se poate exercita. Astfel, vânzătorul trebuie să-şi rezerve dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis cumpărătorului, într-un termen care nu poate fi mai mare de 5 ani (art.1758). Ca şi în cazul vânzării moştenirii se subliniază că obiectul acestei varietăţi de vânzare îl constituie nu numai bunul dar şi dreptul transmis cumpărătorului. De asemenea, se stabilesc criteriile care stau la baza determinării preţului ce se va plăti dacă vânzătorul exercită opţiunea de răscumpărare. Cheltuielile utile care nu au mărit valoarea bunului şi cele voluptuare (adică cele făcute de cumpărător numai pentru a-i face plăcere n.r.), întrucât nu se restituie, este indicat să nu fie făcute de cumpărător pe durata termenului opţiunii de răscumpărare. Pentru a se evita eventuale litigii, este indicat ca în contractele ce se vor încheia să apară o clauză în acest sens. Indiferent de durata lor, contractele de închiriere trebuie evidenţiate în cartea funciară. În privinţa operaţiilor de carte funciară, art. 902 alin. 2 pct. 9 prevede că această varietate de vânzare este supusă notării, ceea ce înlesneşte exercitarea opţiunii de răscumpărare. Înainte de împlinirea termenului, vânzătorul are obligaţia să notifice nu numai cumpărătorul ci şi orice alt subdobânditor, că înţelege să-şi exercite opţiunea de răscumpărare; de asemenea are obligaţia să consemneze preţul la dispoziţia cumpărătorului sau, după caz, a terţului. Neîndeplinirea acestei formalităţi atrage sancţiunea decăderii vânzătorului din dreptul de a exercita opţiunea de răscumpărare şi la radierea notării din cartea funciară. În cazu