Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu cere parlamentarilor adoptarea legilor asistenţei sociale şi numirilor la ÎCCJ

Publicat in Curierul, marți 1 noiembrie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, ieri, o nouă scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care revine asupra "rugăminţii" de a acorda o atenţie deosebită în adoptarea modificărilor la statutul judecătorilor şi procurorilor şi a legii asistenţei sociale.

"Revin cu această scrisoare asupra unei rugăminţi adresate dumneavoastră în data de 20 octombrie 2011, de a acorda o atenţie deosebită în adoptarea de către Parlament, cât mai urgent posibil, a următoarelor proiecte de acte normative: proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară; proiectul legii asistenţei sociale", se arată în scrisoarea trimisă de preşedintele Băsescu preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Mircea Geoană şi Roberta Anastase, potrivit comunicatului Administraţiei Prezidenţiale, citat de Mediafax.

Şeful statului precizează că, pe lângă aceste două proiecte de acte normative, adresează rugămintea de a avea în vedere şi urgentarea adoptării următoarelor acte normative: proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale; proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2008 privind Codul civil, proiectul de lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor de pe lângă acestea; proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (confiscarea extinsă); proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate sau după caz, intra

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 42 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 35 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 49 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Oficial! Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

Ziua Constanta acum 58 minute
Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României,

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°