Capitalismul a fost pervertit de socialismul demagogic, care, de altminteri, a pervertit şi social-democraţia autentică.

Ni se tot spune (de către diferiţi pretinşi „discipoli“ ai lui Machiavelli, de cinici pur şi simplu ori de unii care se cred deştepţi nevoie mare şi „pragmatici“) că politica n-are nimic a face cu morala. Recent, şi preşedintele Băsescu, comentând decizia UE de a salva Grecia (şi pe ea însăşi) de la faliment iertând-o de jumătate din datoria publică, a comentat: „e imoral, dar e criză!“. Bine că măcar acum s-a recunoscut imoralitatea: da, cel mincinos şi risipitor a fost răsplătit, numai pentru că datoria sa era prea mare pentru a mai putea-o plăti vreodată! Dar nu tocmai de la politica bazată pe evacuarea moralei ni s-a tras totul?

Guvernele greceşti au minţit sistematic asupra deficitelor bugetare. Băncile internaţionale, desigur, au ştiut acest lucru, dar nu s-au sinchisit şi au continuat să crediteze Grecia împotriva tuturor regulilor bancare. Grecia era în zona euro şi s-a presupus că va fi salvată de guverne. Guvernele europene au minţit şi ele şi s-au minţit şi pe sine, acceptând lejer minciuna băncilor şi a Greciei. Ba au continuat chiar să facă afaceri înfloritoare (precum Franţa, care, prin 2009, vindea pe credit Greciei fregate de război), minţind opinia publică şi spunând că nu e niciun pericol. Abia acum N. Sarkozy a recunoscut – ceea ce se ştia bine de demult – că Grecia nu trebuia primită în zona euro în 2001. Dar Portugalia, dar chiar Spania trebuia primite?

Însă lanţul de minciuni merge mult mai departe. Fiindcă şi majoritatea opiniei publice europene s-a lăsat minţită în schimbul promisiunilor şi al aşa-numitelor „drepturi sociale“. Europenii s-au tot fălit (faţă de americani) cu „statul social“, înşelându-se pe sine şi refuzând să vadă adevărul: că „statul social“, odată cu îmbătrânirea populaţiei, devenea