Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel vor purta azi discuţii cu preşedintele Eurogrupului, cu şeful Comisiei Europene şi şeful FMI urmând ca în cursul serii să poarte discuţii cu premierul elen Georgios Papandreou.
Tema, evident, planul de salvare a Greciei în lumina deciziei Atenei de a-l supune unui vot popular.
În România, decizie neaşteptată a Băncii Naţionale care şi-a redus cu 0,25 puncte procentuale dobânda cheie, în funcţie de care şi băncile comerciale îşi calculează dobânzile la creditele şi depozitele în lei...Mediul de afaceri a cerut insistent reducerea dobânzii de politică monetară a BNR pentru a se redeschide robinetul creditării economiei.
Justiţia britanică a decis extrădarea în Suedia a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, după 11 luni de proceduri juridice, însă hotărârea poate fi contestată la Curtea Supremă. Apărarea se plânge deja că aprobarea cererii de extrădare a australianului în vârstă de 40 de ani este "injustă şi contrară legii". Jurnal RFI cu Lea Berzuc
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel vor purta azi discuţii cu preşedintele Eurogrupului, cu şeful Comisiei Europene şi şeful FMI urmând ca în cursul serii să poarte discuţii cu premierul elen Georgios Papandreou.
Tema, evident, planul de salvare a Greciei în lumina deciziei Atenei de a-l supune unui vot popular.
În România, decizie neaşteptată a Băncii Naţionale care şi-a redus cu 0,25 puncte procentuale dobânda cheie, în funcţie de care şi băncile comerciale îşi calculează dobânzile la creditele şi depozitele în lei...Mediul de afaceri a cerut insistent reducerea dobânzii de politică monetară a BNR pentru a se redeschide robinetul creditării economiei.
Justiţia britanică a decis extrădarea în Suedia a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, după 11 lu