Nu cred în vinovăţia colectivă. Întotdeauna există un vinovat, dar şi o victimă. Victima, azi, e talentul unei naţiuni.
Mă uit, ca şi dvs., la cele două emisiuni muzicale concurente care promovează cele mai bune voci amatoare din România. Citesc şi cifrele de audienţă. Rămân cu gura căscată în faţa unor talente ieşite din comun. Văzând avalanşa de voci şi personalităţi, te întrebi unde s-au ascuns toţi oamenii ăştia până acum? Sunt de pe altă planetă? Cum, mai există oameni normali şi talentaţi în România, n-au fugit toţi? Şi nu mă pot împiedica să-i compar cu subprodusele din industria spectacolului românesc, dominantă, iertat să fiu, de ţâţă, biceps şi manea. Anonimii ultimelor săptămâni sunt la ani-lumină de (non)vocile expandate electronic, corectate tonal, pudrate cu ecou şi reverberaţii, să nu li se vadă talentul costeliv. E o diferenţă frapantă între autenticitate şi fals. O mie de clipuri 'oaţe nu pot ascunde lipsa de har. Erupţia talentului în direct a electrizat spectatorii. Şi, cu toate astea, nu s-a dezbrăcat nimeni în direct, nu s-au tras palme, mă-nţelegi, şi nici nu s-au proferat blesteme asezonate cu înjurături. Păi, e normal?
În emisiunile de care vorbesc s-a investit mult. De la casting la decor, de la filmările în regim de reality show la lumină, nimic n-a fost lăsat pe dinafară. Sunt producţii nu numai ambiţioase, dar şi foarte scumpe. În ele sunt angrenaţi zeci de profesionişti, plătiţi, la rândul lor, mai mult decât bine. Toate astea s-au clădit având în cap ideea profitului, iar profitul media se fundamentează pe audienţă. E o industrie şi, ca pretutindeni, trebuie să investeşti şi să pândeşti oportunităţi. Numai că, fără talentul de plecare (talent presupus şi prezent în fiece popor, indiferent de nivel de dezvoltare), această maşinărie de entertainment nu s-ar fi urnit niciodată. Mai greu de explicat e de ce publicul ţintă rep