Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decorat de Mitropolie, reţinut de DNA

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Democrat-liberalul Radu Bica a fost prins în flagrant când încasa aproape jumătate din sumă de la reprezentanţii unei firme care ar fi urmat să încaseze 60.000 euro pe lună din întreţinerea stadionului Cluj Arena. Anul trecut, Bica a fost decorat de Mitropolia Clujului cu „Crucea Transilvană".

Lovitură de teatru la Cluj, unde procurorii DNA l-au reţinut pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica. Acesta este acuzat că ar fi cerut mită 25.000 de euro pentru a încredinţa lucrările de mentenanţă de la stadionul Cluj Arena, care a costat circa 45 milioane euro. Alături de el, au fost puşi sub învinuire, dar sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru dare de mită, avocatul bucureştean Bogdan Aldea şi patronul firmei Frarom, Aspazia Dorniuc. Radu Bica este considerat „locotenentul" finului premierului Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. În iunie anul trecut, Radu Bica a primit distincţia „Crucea Transilvană" a Mitropoliei Clujului, „pentru merite deosebite în sprijinirea activităţii pastoral-misionară a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului".

Ce prevedea înţelegerea

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, a fost reţinut luni seara de procurorii DNA Cluj, sub acuzaţia de luare de mită.

Mita ar fi fost dată într-un apartament de pe strada Teodor Mihali din Cluj-Napoca. În schimbul acestor bani, firma pe care o reprezenta Bogdan Aldea, Frarom, patronată de Aspazia Dorniuc, ar fi urmat să primească un contract în valoare de 60.000 de euro pe lună, pentru întreţinerea gazonului, a insta-laţiei de nocturnă, a camerelor video şi a tuturor dotărilor de care dispune stadionul din Cluj. Aproximativ 15.000 euro din aceşti bani ar fi constituit contravaloarea chiriei pe care o va plăti echipa de fotbal Universitatea Cluj pentru folosirea arenei. Colegii lui Radu Bica au aflat telefonic de reţinerea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 5 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 4 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 5 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 12 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 5 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 9 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 6 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum 4 ore
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°