Regiile autonome şi companiile de stat care încalcă anumite condiţii de disciplină bugetară ar putea fi amendate contravenţional cu până la 40.000 lei, potrivit unei OUG aflate pe masa Executivului.
În şedinţa de miercuri a Guvernului va fi discutat proiectul de OUG privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici prin care Ministerul Finanţelor ar urma să efectueze controale la regiile autonome şi companiile de stat, în vederea respectării disciplinei bugetare.
Potrivit proiectului elaborat de MFP, controalele vor urmări evaluarea măsurilor de creştere a veniturilor, de reducere a cheltuielilor şi diminuare a arieratelor, respectarea reglementărilor financiar-contabile, respectarea măsurilor economico-financiare instituite prin acte normative, precum şi fundamentarea şi justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru subvenţionarea unor produse sau susţinerea unor activităţi.
În cazul încălcării reglementărilor, agenţii economici respectivi sunt pasibili de amenzi de la 5.000 de lei până la 40.000 de lei. Sancţiunile se pot aplica şi persoanelor fizice, potrivit proiectului, astfel încât conducătorii acestor companii şi regii pot fi amendaţi.
Măsurile sunt propuse în contextul acordului cu Fondul Monetar Internaţional, în vederea disciplinei fiscal-bugetare la nivelul companiilor de stat.