Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1.000 de locuinţe ANL în Bănie

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

După ce Consiliul Local Craiova a aprobat preluarea de la Ministerul Apărării Naţionale a imobilului Cazarma 739, destinat pentru construirea de locuinţe ANL, primarul Antonie Solomon a precizat că în acea zonă vor fi ridicate 1.000 de astfel de imobile, cu ajutorul Ministerului Dezvoltării, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. „Eu zic că s-a rezolvat o mare problemă, cea a locuinţelor în Craiova. Am preluat de la Armată acel teren de şase hectare, acea cazarmă dezafectată, şi vom face 1.000 de locuinţe pentru tineri, chiar dacă jumătate vor fi pentru tinerii militari care îndeplinesc condiţiile Legii ANL. Important este că locuinţele sunt în Craiova şi nu ne costă nimic, urmând să fie puse la dispoziţia primăriei. Terenul este foarte bun şi nu mai suntem în câmp să ne coste utilităţile, apa, telefonul, curentul. Suntem la doi paşi de bulevardul Caracal“, a precizat ieri Solomon. Acesta a mai menţionat că nu ştie exact care ar fi prețul unei astfel de locuinţe, însă crede că va costa în jur de 350-400 de euro/mp construit.

Consiliul local a votat preluarea de către municipalitate a terenului de pe strada Caracal, nr. 132, însă hotărârea a suferit o mică modificare în ședința de la sfârșitul lunii trecute. Consilierii nu au fost de acord cu cererea MApN prin care trebuie să le predea jumătate din „unităţile locative“ realizate, dar nu mai puţin de 240, considerată imperativă, şi au scos cifra. „Nu ştim câte locuinţe se vor face şi mai bine scoatem sintagma «dar nu mai puţin de 240». Dacă se fac 300, dăm 240 militarilor? Am mai dat noi un teren la ANL şi nu s-a făcut nimic. Sunt 800 de cereri de locuinţe în Craiova. Dacă nu acceptă cei de la Ministerul Apărării, revenim asupra hotărârii“, au specificat atunci membrii CL Craiova. După ce Consiliul Local Craiova a aprobat preluarea de la Ministerul Apărării Naţionale a imobilului Cazarma 739, destin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°