Bursa de la Bucureşti a scăzut şi marţi, cu 2,3%, sub presiunea corecţiilor de pe bursele externe, însă investitorii care au vizat acţiunile Azomureş (AZO) au ridicat preţul cu peste 10%.
Astfel, în primele minute titlurile producătorului de îngrăşăminte chimice au urcat cu până 34,9%, însă după ora 10:30 trendul s-a schimbat şi creşterea a încetinit, iar în a doua parte a zilei preţul a intrat de câteva ori pe roşu. La finalul şedinţei, acţiunile Azomureş erau cotate la 1,297 lei, preţ cu 10,11% peste închiderea de luni. Evoluţia a venit pe al doilea rulaj din piaţă, de 4,2 milioane lei. În ultimele două zile, preţul acestor acţiuni a urcat cu 54%.
De urmărit astăzi
Evoluţia acţiunilor Azomureş Târgu Mureş (AZO), după ce conducerea a anunţat că este în negocieri avansate cu Ameropa pentru vânzarea companiei. Ieri titlurile Azomureş au sărit şi ieri cu 10%, după ce luni au închis cu un avans de 40%, limita maximă de variaţie pentru acţiunile incluse în indicele BET.
Sursa: www.zf.ro
Bursa de la Bucureşti a scăzut şi marţi, cu 2,3%, sub presiunea corecţiilor de pe bursele externe, însă investitorii care au vizat acţiunile Azomureş (AZO) au ridicat preţul cu peste 10%.
Astfel, în primele minute titlurile producătorului de îngrăşăminte chimice au urcat cu până 34,9%, însă după ora 10:30 trendul s-a schimbat şi creşterea a încetinit, iar în a doua parte a zilei preţul a intrat de câteva ori pe roşu. La finalul şedinţei, acţiunile Azomureş erau cotate la 1,297 lei, preţ cu 10,11% peste închiderea de luni. Evoluţia a venit pe al doilea rulaj din piaţă, de 4,2 milioane lei. În ultimele două zile, preţul acestor acţiuni a urcat cu 54%.
De urmărit astăzi
Evoluţia acţiunilor Azomureş Târgu Mureş (AZO), după ce conducerea a anunţat că este în negocieri avansate cu Ameropa pentru vânzarea companiei. Ieri titlurile Azomureş au sărit şi