Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Man, antrenorul CS Volei Alba-Blaj, despre promovarea în prima ligă: ”Obiectivul nostru e realizabil, parcursul este normal”

Publicat in Alba24, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Echipa de volei feminin, CS Volei Alba Blaj are parte de un parcurs excelent de campionat până în acest moment. Voleibalistele de la Blaj au înregistrat doar victorii în actualul sezon.

În această etapă, echipa de volei va evolua pe propriul teren cu CET Govora, fapt ce l-a determinat pe antrenorul formaţiei din Blaj să organizeze un joc amical cu echipa din Sibiu. În ceea ce privește obiectivul echipei sale, antrenorul Alexandru Man consideră că este realizabil. Reamintim că CS Volei Alba-Blaj are ca obiectiv promovarea în prima ligă a voleiului românesc.

”Obiectivul nostru e realizabil, parcursul este normal, la valoarea lotului nu mă surprinde. Tot așa, la două săptămâni, ne gândim să facem amicale cu echipe de Divzia A, pentru că vrem să ținem tonusul ridicat pentru turneul de promovare”, a declarat antrenorul principal al clubului de Volei Alba-Blaj, Alexandru Man.

Tehnicianul echipei din Blaj consideră că orașul este pregătit pentru a avea echipă în prima ligă, iar condițiile de la Blaj sunt propice pentru a face performanță. ”Totul este pentru mare performanță la Blaj, totul e la zi, totul este în regulă. Oamenii din Blaj sunt deschiși la volei, dar încă nu știu prea multe despre echipă”, a mai spus Alexandru Man. Acesta a mărturisit că și-ar dori să mai transfere câteva jucătoare, dar nu a dezvăluit posturile deficitare. ”Sperăm să mai transferăm ceva până în 10 ianuarie, care este termenul final pentru transferări. Nu dau nume sau postul, pentru că nu vreau să se supere fetele”, a concluzionat Man.

Sursa foto: www.alba-sport.ro

URL scurt: http://alba24.ro/?p=50975

Echipa de volei feminin, CS Volei Alba Blaj are parte de un parcurs excelent de campionat până în acest moment. Voleibalistele de la Blaj au înregistrat doar victorii în actualul sezon.

În această etapă, echipa de volei va evolua pe propriul teren cu CET Govo

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 19 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum 43 minute
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum o ora
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 2 ore
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 54 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°