Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avans minim 25% la credit imobiliar în euro

Publicat in Curierul, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Pentru creditele în monedă naţională, clienţii vor aduce un avans de 15%, iar la creditele imobiliare în devize străine pentru care clienţii obţin veniturile în valuta de împrumut, sau indexate la acea monedă, avansul minim este de 20%

Băncile vor solicita un avans de minimum 25% la creditele imobiliare în euro şi 40% la împrumuturile imobiliare în alte valute, dacă veniturile clientului nu sunt exprimate în moneda respectivă sau nu sunt indexate la acea valută, dar Prima Casă şi refinanţările sunt exceptate de la aceste condiţii, citează Mediafax. Pentru creditele imobiliare în monedă naţională, clienţii vor aduce un avans de cel puţin 15%, iar la creditele imobiliare în devize străine pentru care clienţii obţin veniturile în valuta de împrumut, sau indexate la acea monedă, avansul minim este de 20%. "(1) Valoarea unui credit pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi 85% din valoarea garanţiei ipotecare în cazul creditelor acordate în lei. (2) În cazul creditelor denominate într-o monedă străină sau indexate la cursul unei monede străine, valoarea unui credit pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi 80% din valoarea garanţiei ipotecare dacă debitorul obţine veniturile eligibile denominate ori indexate la moneda creditului. (3) Valoarea unui credit pentru investiţii imobiliare acordat unui debitor care nu obţine veniturile eligibile denominate sau indexate la moneda creditului nu poate depăşi 75% din valoarea garanţiei ipotecare în cazul creditelor denominate în euro sau indexate la cursul euro şi 60% în cazul creditelor denominate în alte monede străine ori indexate la cursul unor alte monede străine. (4) Prevederile alin. (1) - (3) nu se aplică în cazul creditelor pentru investiţii imobiliare garantate integral sau parţial de stat", se arată la articolul 13 din Regulamentul 24/2011 al Băncii Naţionale a României, privind creditele destinate p

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 12 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 14 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 52 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 3 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°