Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor - T.A.T.A consideră, după incidentele de la Petrolul-Steaua, că meciurile de fotbal din România pot fi asimilate competiţiilor full-contact şi conform Codului de Reglementare a Conţinutului Audiovizual, trebuie difuzate numai în intervalul 23.00-6.00.
Într-un comunicat adresat mass media, T.A.T.A cere boicotarea meciurilor de fotbal, permiţând difuzarea lor doar în intervalul orar 23.00-6.00. Alianţa îşi justifică cererea prin repetarea în cadrul competiţiilor sportive a violenţei fizice, psihice sau de limbaj.
"Este revoltător ca violenţele petrecute pe terenul de fotbal şi văzute în direct de o ţară întreagă să fie trecute cu vederea de către Comisia de Disciplină, care nu face decât să instige la violenţă şi să promoveze astfel agresivitatea pe stadioane. Bătaia generală de la la meciul de fotbal STEAUA-RAPID este exemplul cel mai recent", se arată în comunicat.
De asemenea, T.A.T.A solicită CNA-ului să ia măsuri dure pentru a proteja publicul telespectator şi mai ales copiii.
"Ca părinţi responsabili nu ne mai putem duce copiii pe stadion şi nu-i mai putem lăsa în faţa televizorului să le urmărească, pentru că manageri iresponsabili ai fotbalului romanesc instigă la violenţă sau apără agresorii de pe teren şi din tribune", se prezizează în comunicatul instituţiei.
T.A.T.A încurajează promovarea altor sporturi cu excepţia fotbalului, ale cărui performanţe sunt "rezultate catastrofale, corupţie generalizată, violenţa extrema".