Aflată într-o binemeritată vacanţă la Bucureşti, după un sezon încărcat, Sorana Cîrstea (21 de ani) ne-a onorat ieri cu prezenţa în redacţia ProSport şi în emisiunea "Ora de ProSport" de la Sport.ro. Locul 61 WTA, Sorana a pus pe tapet câteva din reuşitele din sezonul recent încheiat şi i-a luat partea lui Martinovic în scandalul de la meciul Petrolul - Steaua.
Îmbrăcată într-o cochetă rochiţă roşie, zâmbitoare şi dezinvoltă. Aşa a poposit Sorana în redacţia ProSport. Nici nu putea fi altfel după ce a încheiat în forţă sezonul competiţional. "Mie îmi pare rău că s-a terminat sezonul. Îmi intrasem în mână foarte bine. În ultimele turnee am adunat zece victorii consecutive. Practic, mi-am depăşit propriul record vechi din 2007", şi-a început Sorana dezvăluirile.
"Antrenamente până la 12 noaptea!"
Chestionată referitor la cum au reuşit şase jucătoare din România să intre în Top 100 WTA, târgovişteanca a şocat prin răspuns. "Am fost crescute în foame. Eu, de exemplu, la început făceam antrenamente doar seara, de la 22:00 la 24:00, într-o sală de liceu improprie. Am muncit mult până să ajungem la acest nivel. Cred că ne‑am tras una pe cealaltă. Faptul că una dintre noi a ajuns sus de tot le-a ambiţionat şi pe celelalte", crede Sorana, în prezent locul 61 WTA.
"Cel mai greu e cu surorile Williams"
Fostă sfertfinalistă la Roland Garos în 2009, Sorana ne-a dezvăluit că cele mai incomode adversare din circuit sunt surorile Williams. "Sunt cele mai dificile adversare pentru mine. Au un stil prin care te domină încă de la primul schimb de mingi, sunt incomode şi e foarte greu să preiei conducerea într-un meci cu Serena sau cu Venus", a declarat Sorana, care ne asigură că într-o zi Azarenka va fi învinsă de una dintre românce: "Azarenka nu e invincibilă. Nu e un obiectiv pentru noi să o batem, dar sunt convinsă că într-o zi una dintre românce