Trebuie sa recunosc faptul ca dragostea printului Charles pentru tara noastra inca imi trezeste aceeasi mirare pe care am simtit-o cand am auzit prima oare despre pasiunea sa pentru tinuturile mioritice.
O inteleg si dintr-o anumita perspectiva o consider chiar cel mai normal sentiment pe care il poate incerca un occidental, care provine dintr-o cu totul alta cultura si civilizatie, fata de arhaicul in stare pura pe care il intalnesti la tot pasul aproape oriunde in Romania.
Am cunoscut numerosi astfel de straini in cautarea autenticului suprem, vizitand Romania si dezvoltand in timp o pasiune de neinteles pentru noi, romanii. Am prieteni francezi sau olandezi care vin an de an in Romania, de fiecare data cu acelasi entuziasm.
In fata optimismului si placerii cu care ei descopera virginitatea unui colt de lume peste care parca nu a trecut timpul, ma declar de fiecare data invins. E usor sa gusti "autenticitatea stravechiului", cand ai ajuns sa fii sufocat, plictisit si blazat de civilizatie, de modernitate.
Il inteleg prea bine pe mostenitorul tronului Regatului Unit al Marii Britanii, printul Charles, in dragostea sa sincera pentru Romania. Cand nu te scalzi in saracie, cand nu iti lipseste nimic si incompetenta clasei politice nu te afecteaza, a pasi prin gurile de rai din nordul Moldovei sau prin cetatile medievale din Transilvania poate fi o experienta unica, una care sa iti induca "sentimentul vesiniciei".
Si Ion Creanga a descoperit "amintirile din copilarie" in mirificile plaiuri ale Moldovei, nu este chiar o noutate totala experienta de viata a lui Charles.
Faptul ca mostenitorul coroanei Marii Britanii este cel mai mare si mai important lobbyist al Romaniei imi trezeste un oarecare optimism. Cand vom avea norocul sa fim priviti astfel de majoritatea politicienilor din Europa? Cand isi vo