Operatorul centralei nucleare accidentate Fukushima a anunţat miercuri că a început să injecteze un amestec de apă şi acid boric în unul dintre reactoare, unde o nouă reacţie de fisiune nucleară ar putea să se fi produs, relatează AFP.
Tokyo Electric Power (TEPCO) a precizat că este vorba despre reactorul numărul 2 al centralei Fukushima Daiichi, care a fost grav avariată de un seism şi un tsunami gigantic la 11 martie.
"Nu putem exclude posibilitatea unei reacţii de fisiune nucleară localizată", a declarat purtătorul de cuvânt al TEPCO, Hiroki Kawamata, adăugând că injectarea acestor produse reprezintă o măsură de precauţie.
Fisiunea nucleară este procesul care se produce de obicei în reactoarele atomice, dar în mod controlat, ceea ce nu este cazul la Fukushima.
TEPCO afirmă totuşi că temperatura şi presiunea în interiorul reactorului, precum şi nivelul radiaţiilor, nu s-au schimbat considerabil.
Trei dintre cele şase reactoare ale centralei Fukushima Daiichi au fost avariate, precum şi bazinul celui de-al patrulea, după întreruperea alimentării cu electricitate şi oprirea sistemului de răcire, accidente provocate de seismul urmat de un tsunami la 11 martie.
Temerile privind o nouă reacţie de fisiune nucleară au apărut după descoperirea (în curs de confirmare) de gaz xenon 133 şi 135, care sunt generate de fisiunea nucleară.
Aceste substanţe au o durată de viaţă radioactivă scurtă - cinci zile pentru xenonul 133 şi nouă ore pentru xenonul 135 - ceea ce înseamnă că fisiunea care le-a degajat a intervenit foarte recent.
"Este dificil în acest stadiu să analizăm exact ce s-a putut produce, având în vedere că nimeni nu ştie în ce condiţii sau în ce formă se află combustibilul care s-a topit în reactoare după 11 martie", a declarat un expert francez.