Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căsătoriţi, dar fiecare cu bunurile lui

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

* este una dintre opţiunile pe care noul Cod Civil îl oferă familiei moderne * această modificare, dar şi altele legate de logodnă şi căsătorie sunt explicate de notarul Vasile Varga

De la intrarea în vigoare a noului Cod Civil s-a încercat mediatizarea schimbărilor aplicabile de la 1 octombrie, cu scopul informării justiţiabililor. Din păcate, iniţiativele în acest sens nu au fost eficiente în mare măsură, fie datorită limbajului strict de specialitate utilizat de magistraţi, fie "uşurinţei" cu care au fost tratate modificările pe televiziuni. În acest context, notarul Vasile Varga, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, a acceptat un dialog săptămânal cu ziarul nostru, pe marginea schimbărilor cu impact major asupra unei categorii largi de cetăţeni şi, lucrul cel mai important, pe înţelesul tuturor. Logodna, căsătoria şi relaţiile patrimoniale dintre soţi constituie temele din acest număr.

- Ce este logodna şi în ce condiţii unul dintre logodnici îi poate cere celuilalt, prin instanţă, despăgubiri pentru ruperea logodnei?

- Logodna este promisiunea reciprocă pe care un bărbat şi o femeie şi-o fac de a încheia căsătoria. Este posibil ca în unele cazuri să se solicite încheierea logodnei prin act autentic notarial, în care să se prevadă clauze cu privire la răspunderea pentru ruperea logodnei. Atunci lucrurile sunt foarte clare, dacă nu, potrivit noului Cod Civil, partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, precum şi pentru alte prejudicii cauzate.

- Care sunt drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor?

- Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor sunt diferite în funcţie de regimul matrimonial pe care aceştia îl aleg la încheierea căsătoriei sau ulterior încheierii acesteia, prin

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Unde se află George Simion, în timp ce Nicușor Dan participă la dezbaterea de la Antena 3

HotNews acum 20 minute
Antena 3 CNN organizează marți seară o dezbatere între cei doi candidați intrați în turul doi al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion. Deși ambii au fost invitați, liderul AUR nu participă la evenimentul televizat, postul de știri

George Simion, despre românii din diaspora: Trebuie să continue ceea ce fac acolo, că fac bine

Mediafax acum o ora
George Simion a răspuns că românii din diaspora ar trebui sprijiniţi prin instituţiile statului din străinătate, cum ar fi consulatele sau ambasadele. „În primul rând, românii noştri din Italia, din Spania, din Germania, din Anglia şi din multe alte

Netanyahu anunță că armata israeliană va intra „cu forță deplină” în Gaza „pentru a finaliza operațiunea”

HotNews acum 2 ore
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că armata va intra în Gaza „cu forță deplină” în următoarele zile, conform comunicatului transmis marți de biroul său, relatează AFP. „Chiar în zilele următoare, vom intra cu forță deplină pentr

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 48 minute
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Aproape 18 milioane de români înscriși în evidențele Autorității Electorale Permanente, la cel de-al doilea tur al prezidențialelor

Gandul acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanente(AEP) a înregistrat aproape 18 milioane de români, din țară și din străinătate, înscriși pe listele din Turul doi al prezidențialelor. Pe listele permanente, sunt înscriși 17.988.218 de cetățeni. AEP și-a actualizat

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 4 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

UPDATE - Ambasadorul SUA la NATO: Suntem deplin conştienţi de importanţa Mării Negre în contextul războiului din Ucraina şi ne asigurăm că nevoile aliaţilor noştri sunt satisfăcute atât de Alianţă, cât şi de SUA, care le furnizează ajutor strategic

News.ro acum o ora
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a dat asigurări, marţi, că SUA nu se retrag din Europa, însă a spus că Washingtonul îşi revizuieşte tot timpul postura, într-o abordare de tip „360 de grade”, având grijă să nu lase „goluri de securitate”.

Lucian Romaşcanu a fost numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. Mandat de șase ani la instituția cu sediul în Luxemburg

HotNews acum 2 ore
Lucian Romașcanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și fost purtător de cuvânt al PSD, a fost numit oficial membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană, instituție ce verifică dacă fondurile UE sunt colectate și folosite co

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 4 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

UPDATE - Intervenţie a salvamontiştilor din Braşov, pentru salvarea a patru turişti străini, rămaşi blocaţi în Masivul Bucegi/ A fost solicitat şi un elicopter SMURD, doi dintre turişti fiind coborâţi deja

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii din Braşov intervin, marţi după-amiază, pentru salvarea a patru turişti străini care au rămas blocaţi pe Brâna Caprelor, în Masivul Bucegi. Totodată, a fost solicitat elicopterul SMURD de la Braşov, pentru a se încerca extragerea lor

Vremea

București
acum

15°
mar.

8°/16°
mie.

7°/19°
joi

9°/23°
vin.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

4°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/8°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

2°/14°
mie.

5°/15°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

3°/18°
mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°