A doua etapă a campaniei „Doctorii cu care Alba se mândrește” s-a încheiat. După ce au făcut nominalizări pe site-ul alba.adevarul.ro, cititorii i-au votat, în număr mare, pe medicii preferați. Lista pe care se află cei cinci medici de top este finalizată, iar poveștile celor mai îndrăgiți doctori din orașul tău vor putea fi citite începând de luni, 7 noiembrie.
Campania propusă de Adevărul are ca scop promovarea profesioniștilor din domeniul medical, persoane care nu au depus Jurământul lui Hipocrate doar ca o simplă formalitate. Câștigători în această campanie s-au dovedit a fi medicii apreciați atât de pacienţi, cât și de colegii lor și de presă
Cei mai votaţi medici de cititori sunt chirurgul stomatolog Simion Bran, medicul de urgenţă Ioan Boilă, obstetricianul Marius Oltean, chirurgul Ioan Adrian Oancea şi medicul de familie Christian Ciubotărescu
Alături de cititori, un rol hotărâtor în ceea ce priveşte desemnarea celor cinci doctori cu care se mândreşte îl va avea şi un juriu de specialitate, din care fac parte medicul Horia Timiş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, ec. Nicoleta Coşarcă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba şi Dragoş Zaharia, preşedintele Asociaţiei SM Speromax, organizaţie nonguvernamentală. Părerile cititorilor, ale juriului de specialitate şi ale redacţiei Adevărul cântăresc fiecare în procent de 33 la sută.
Poveştile celor mai buni medici din Alba vor fi publicate de luni, 7 noiembrie, pe alba.adevarul.ro