Florin German a cumpărat o pensiune înainte de criză, dar după câţiva ani a transformat-o într-un cămin de bătrâni.
Clujeanul Florin German a achiziţionat pensiunea Rebeca din satul Sântioana, comuna Ţaga, în 2007, înainte de criză. Până anul trecut, a încercat să-şi dezvolte o afacere doar prin intermediul tursimului, dar pierderile erau foarte mari, aşa că a transformat pensiunea în azil de bătrâni. „Cu pensiunea era foarte bine pentru o perioadă foarte scurtă, dar în perioada asta deja nu mai aveam niciun client", spune Florin German. Acesta spune că pensiunea a fost construită de aşa manieră încât nu se putea încălzi pe porţiuni. „Dacă aveam o cameră ocupată, eu trebuia să încălzesc tot şi mergeam pe pierdere. Pierdeam cel puţin 5.000 de lei pe lună, aşa că m-am reprofilat. Momentan nu mai am pierderi, aşa că e bine", explică German.
Servicii all-inclusive
Căminul pentru vârstnici Rebeca, adică fosta pensiune Rebeca, se întinde pe cinci hectare de teren, iar din activităţile puse la dispoziţia clienţilor nu lipsesc plimbările cu hidrobicicleta sau pescuitul. „Investiţia totală e de peste un milion de euro, iar când am văzut că nu merge treaba am transformat totul. Sunt printre clienţi persoane independente, care pot să meargă pe lac cu hidrobicicleta sau să participe la alte activităţi. Le punem câte-o vestă şi sunt supravegheaţi de rude sau de angajaţi", mai spune German.
„Eu am stat 15 ani în Franţa, unde am lucrat la un cămin de bătrâni, pe partea de întreţinere. Nu e mare profitul, dar măcar e speranţa că se poate face ceva. Cu pensiunea ştiam clar că nu mai e nicio variantă, aşa în cinci ani sperăm să devină un business profitabil", mai spune întreprinzătorul.
Guţă, înlocuit de serbări pentru pensionari
Clujeanul spune că pe terasa din mijlocul lacului funcţiona, în urmă cu câţiva ani, discotec