Pe fondul crizei politice generate de anunțul privind organizarea referendumului pentru aprobarea planului de salvare destinat Greciei, premierul Georgios Papandreou a anunțat ieri schimbarea în totalitate a Statului Major al armatei. Șeful guvernului i-a schimbat pe toți capii armatei, înlocuindu-i cu personaje despre care se spune că ar susține mai mult actuala conducere politică de la Atena. Sursa: Reuters
Comandanţii Statelor Majore ale forţelor terestre, forţelor navale şi aviaţiei militare au fost schimbați, alți 12 ofiţeri din armata terestră şi Marină fiind eliberați de funcții, a precizat Ministerul Apărării, după o reuniune la vârf, conform EUObserver.
Ministerul susține că aceste înlocuiri la conducerea armatei erau de multă vreme programate. Analiștii spun însă că un astfel de ”cutremur” la comanda militară, care în mod normal are loc la doi-trei ani, ar fi rezultatul unei schimbări a întregii conduceri.
Opoziția a atacat decizia, pe care a calificat-o drept ”iresponsabilă”, într-un moment în care partidul aflat la guvernare atârnă de un fir de ață.
Partidul radical de stânga, Syriza, a apreciat că această schimbare ”lasă impresia că guvernul vrea să își consolideze și politizeze forțele armate, prin care poate controla crizele politice”.
Premierul grec, Giorgios Papandreou, a anunțat luni aseară organizarea unui referendum, în vederea aprobării acordului încheiat săptămâna trecută la summitul UE privind ştergerea unei părţi din datoria publică elenă.