E clar, subiectul monarhiei a devenit, oficial, chifteaua demagogică a sezonului politic toamnă-iarnă 2011. Psihiatric privind lucrurile, cerul patriei e o coroană, iar sub el, uniţi în cuget şi simţiri, securişti de şcoală veche şi securişti de şcoală nouă urlă-n horă, grohăind: "Trăiască Regele!"

N-are rost să mai aduc în discuţie orgiile mediatice cu moderatori antenişti, prăbuşiţi în extazuri aristocratice şi cabaretul politic care s-au dezlănţuit săptămâna trecută, după discursul Regelui Mihai. Totul a fost de o ipocrizie atât de flagrantă, încât mi-e teamă să mă gândesc la chinurile gastrice prin care au trecut stomacurile monarhiştilor autentici la vederea unor "domni" precum Voiculescu sau Năstase, păşind provocator în trena Regelui. În fine, după cum era de aşteptat, discursul Regelui Mihai din forul legislativ a declanşat şi o dezbatere. Despre monarhie vs. republică. Ambrozie politologică, subiect apetisant, dar tardiv. Buuun...

În opinia mea, instaurarea monarhiei în România reprezintă o "doleanţă" care frizează visul utopic. Principalul argument ar fi acela că electoratul român, chiar şi cel cu simpatii regaliste, se raportează la formula de guvernare numită monarhie doar într-o accepţiune MELANCOLICĂ a acestui mod de guvernare, fără a avea însă şi o înţelegere nu profundă, dar cât de cât schematică a factorilor istorici care au dus la necesitatea - repet, NECESITATEA! - monarhismului pe pământ românesc, legând acest mod de guvernare cu noduri romantice de un trecut al României în care politicul, deşi avea o sumedenie de lucruri "în neregulă", nu periclita, indiferent de gradul de corupţie, motorul de bază al vieţii sociale, care-i asigură prestanţa şi viabilitatea. Care era acela? Instituţia familiei. Mulţi ar putea considera această perspectivă asupra politicului ca aparţinând peşterii şi nu ar fi chiar departe de adevăr, dar toc