Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Risc maxim! » Incidentele de la Ploieşti i-au pus în gardă pe oficialii CFR-ului

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

UPDATE // Iuliu Mureşan a declarat că la CFR - Dinamo va fi şi o "trupă de elită" a stewarzilor. "Vor fi şi 20 şi ceva de stewarzi, mai atletici aşa, care vor sta cu ochii pe spectatori pentru a putea interveni dacă va încerca cineva să pătrundă în stadion. Nu cred însă că va fi cazul", a spus preşedintele clujenilor. Acesta a adăugat că a luat legătura cu Dinamo pentru a stabili cine are voie să intre în spaţiul destinat suporterilor echipei oaspete. "Le-am cerut celor de la Dinamo să ne transmită care e asociaţia suporterilor pe care o agreează, pentru a şti cine va putea intra în sectorul rezervat galeriei lor. Acestea sînt legile, nu le-am făcut eu", s-a justificat Mureşan.

Oficialul clujenilor e convins însă că nu vor exista incidente la partida de sîmbătă. "Nu va fi un meci în tribune. Acolo va prima doar spectacolul celor două galerii. Cred că va fi spectacol în teren, joacă pînă la urmă echipele cu cele mai bune atacuri din Liga 1. Îi respect pe Dănciulescu, Niculae sau Munteanu, jucători tot mai buni cu cît înaintează în vîrstă", a încheiat oficialul feroviarilor.

Control amănunţit la porţi şi un steward la 40 de persoane îi aşteaptă pe spectatori la meciul CFR - Dinamo.

Incidentele de la Ploieşti, cînd un huligan a pătruns pe gazon şi l-a lovit violent pe George Galamaz cu pumnul în faţă, iar Tătăruşanu a fost doborît de o petardă, au băgat frica în conducătorii echipelor din Liga 1. Oficialii lui CFR vor lua măsuri suplimentare de siguranţă la meciul cu Dinamo de sîmbătă. "E regretabil ce s-a întîmplat la Ploieşti. Vom fi pregătiţi ca pe stadionul nostru să nu se întîmple aşa ceva. De aceea vom lua măsuri în plus de siguranţă. O să suplimentăm cordoanele de pază din interiorul arenei, iar controlul corporal la porţi va fi mult mai amănunţit. De aceea îi rog pe spectatori să vină mai repede la stadion pentru a nu se forma cozi la intr

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

SuperLiga: Atacantul Andrei Ivan pleacă de la Universitatea Craiova

HotNews acum 26 minute
Universitatea Craiova şi atacantul Andrei Ivan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale, scrie News.ro. Cariera lui Andrei se confundă cu ceea ce înseamnă Ştiinţa Craiova, echipa la care a visat dintotdeauna să joace. El a reuşi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°