* trofeul a revenit, pentru a patra oară, ansamblului "Constantin Condruz", din Gemenele * juriul a apreciat interpretarea, autenticitatea costumelor populare, a tradiţiilor şi obiceiurilor
Pentru a patra oară, ansamblul "Constantin Condruz" din Gemenele s-a impus în Festivalul interjudeţean de muzică populară şi obiceiuri tradiţionale "La porţile dorului". La manifestarea culturală care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în comuna Gemenele, şi care a ajuns deja la cea de a V-a ediţie, au participat opt formaţii artistice venite din trei judeţe, ansambluri alcătuite din elevi din învăţământul primar şi gimnazial. În afară de dansuri şi cântece, copiii au ilustrat obiceiuri precum descântece de deochi, Caloianul, Paparudele, Răvăşitul oilor, obiceiuri de nuntă şi botez. În acelaşi cadru a avut loc şi cercul metodic al profesorilor de educaţie muzicală, la care au participat profesori de la şcolile din municipiu. Câştigătorii trofeului, cei aproximativ 40 de copii care formează ansamblul folcloric "Constantin Condruz", au impresionat prin programul prezentat, dar şi prin prezenţa scenică de excepţie. Premiul I a fost acordat ansamblului folcloric din comuna Lieşti, judeţul Galaţi, premiul II - formaţiei artistice "Romaniţa" din Romanu, iar premiul III ansamblului "Corbeanca", din Corbu Nou. Menţiuni au primit ansamblurile din Păuleşti, judeţul Vrancea şi Movileni, judeţul Galaţi. Premiul special i-a revenit ansamblului "Cununiţa Ţepului", de la Şcoala Ţepu, judeţul Galaţi, iar Premiul Sindicatului Învaţământ Brăila a fost acordat formaţiei artistice din Mircea Vodă, "Vulturaşul". Juriul l-a avut ca preşedinte pe prof. Dorin Şipoş, inspector de specialitate al ISJ Brăila, membri fiind Viorel Burlacu, directorul Casei de Cultură Tecuci, prof. Mariana Şipoş - profesor de canto, Ion Horujenco, directorul Centrului de Creaţie Galaţi, Mircea Ciubotaru, pă