Un braşovean a blocat ieri o stradă din cartierul Tractorul. Fiind proprietar cu acte în regulă pe terenul unde se află strada Argintului, Nicolae Miriuţ a baricadat strada de la intersecţia cu Ioan Socec. Proprietarii din zonă au drept de trecere doar cu piciorul, iar ceilalţi trebuie să plătească o taxă - ca pe autostradă. Primăria Braşov nu are în intenţie să-l exproprieze, astfel că Miriuţ intenţionează să blocheze şi străzile Ioan Socec şi Ştefan Baciu, peste care este, de asemenea, proprietar
Un nou Vankay a apărut în Braşov. Braşoveanul Nicolae Miriuţ a blocat ieri o stradă din cartierul Tractorul, întrucât este proprietar peste ea. Împreună cu prietenii lui, a baricadat strada Argintului, la intersecţia cu Ioan Socec, parcându-şi apoi maşinile în mijlocul ei. La faţa locului a sosit imediat un echipaj de poliţie. Proprietarul a fost luat la Secţia 3 de Poliţie, însă după 20 de minute a fost returnat. Nimeni nu are ce să-i facă, aşa că a baricadat drumul din nou. „Am blocat strada ca să protestez, ca să sensibilizez autorităţile să declare de utilitate acest drum care este de fapt proprietate privată. Ei au făcut stradă, au pus numere de casă şi încasează impozite”, a declarat Nicolae Miriuţ, proprietar de stradă.
Le cere bani să treacă pe stradă
Miriuţ a fost proprietar pe întreg lotul de pământ delimitat de străzile Argintului, Socec şi Ştefan Baciu. În 2000, el a parcelat terenul, l-a dezmembrat şi l-a vândut unor clienţi, fără să cedeze terenul aferent celor trei străzi, către primărie. Oamenii şi-au făcut case şi sedii de firmă, fără să se gândească că vânzătorul loturilor de teren le va cere bani să treacă cu maşina pe stradă. Nicolae Miriuţ a dat în judecată Primăria Braşov şi a obţinut o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care este atestat dreptul la proprietate. Acum aşteaptă să fie expropriat.
@N_P