Restanţierii la bugetul asigurărilor sociale de stat acumulaseră datorii de circa 7,72 miliarde de lei până la jumătatea acestui an. Din aceşti bani, statul ar putea plăti aproape zece milioane de pensii. Sursa: ARHIVA EVZ
Companiile care au restanţe la bugetul asigurărilor sociale de stat cumulau, la jumătatea anului, datorii de 7,72 miliarde de lei. În total, 159.609 contribuabili mari, mici şi mijlocii figurau cu re stanţe, potrivit datelor furnizate EVZ de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Valoarea unei pensii medii era, în luna iunie, de 776 lei. Aşadar, restanţele reprezentau echivalentul a zece milioane de pensii medii. Tot atunci, erau circa 5,5 milioane de pensionari, aşa că putem spune că restanţierii au acumulat datorii cu care ar putea achita toate pensiile timp de aproximativ două luni.
Cei mai mari datornici
Mai mult, dacă toate datoriile ar fi plătite, deficitul bugetului de pensii, care apasă greu pe bugetul general, nu ar mai exista, cel puţin pentru câteva luni, în condiţiile în care datoriile companiilor reprezintă stocul unei perioade mai îndelungate de restanţe.
Astfel, la finele primelor şase luni, deficitul bugetului de pensii era de 6,8 miliarde de lei, sub nivelul restanţelor companiilor la bugetul de asigurări sociale de stat.
Discrepanţa mare dintre numărul de salariaţi (4,18 milioane) şi cel al pensionarilor face însă ca bugetul de pensii să fie "condamnat" la deficit, chiar şi în ipoteza în care toate sumele restante ar fi achitate.
Problema deficitului bugetului de pensii readuce în actualitate un refren mai vechi: cel al companiilor ineficiente de stat, principalii restanţieri la bugetul de pensii.
Cele mai mari datorii le aveau, la finalul lui iunie, Compania Naţională a Huilei, Compania Naţională de Căi Ferate (CFR), CFR Marfă, CFR Călători, CET Iaşi, cu restanţe individual