Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să vină prescripţia!

Publicat in Adevarul, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Adrian Năstase susţine că dacă la dosarele sale va surveni prescripţia, va cere ca procesele să continue.

Înalta Curte a făcut publice dosarele de mare corupţie în care există riscul să survină prescripţia specială. Două îl privesc pe Adrian Năstase şi câte unul pe Gigi Becali şi pe Şerban Mihăilescu.

Deşi termenele par îndepărtate, între aprilie 2013 şi octombrie 2014, nu e cazul să ne facem iluzii. Toate aceste procese sunt încă în faza de judecare a fondului, deci e rezonabil să presupunem că vor prinde fără probleme termenele de prescripţie. Numeroşi comentatori deplâng această situaţie, o deplâng şi eu, dar propun totodată să ne uităm şi la partea plină, deşi mult mai mică, a paharului.

Prescripţia (simplă sau specială) e o instituţie judiciară care apără un inculpat de indolenţa sau impotenţa statului. Dacă statul nu e capabil să-l condamne într-un termen rezonabil, atunci procesul penal încetează de drept. Prescripţia simplă este, de regulă, o perioadă de timp egală cu maximul pedepsei pe care o riscă inculpatul şi se socoteşte începând cu momentul ultimului act procedural efectuat în proces. Spre exemplu, dacă are loc încă o audiere de martor, calculul prescripţiei simple reîncepe de aici.

Însă preferata politicienilor e prescripţia specială. Aceasta reprezintă o dată şi jumătate din maximul pedepsei, însă ceea ce o face tentantă pentru oamenii influenţi este momentul de la care porneşte socoteala: de la comiterea faptei, indiferent câte acte procedurale s-au efectuat între timp. Dacă un proces poate fi tergiversat în aşa fel încât prescripţia specială să survină cu o zi înainte de o sentinţă definitivă şi irevocabilă, inculpatul scapă basma curată.

Adrian Năstase susţine că dacă la dosarele sale va surveni prescripţia, va cere ca procesele să continue. El nu riscă nimic din punctul de vedere al libertăţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află, luni, dacă rămâne sub control judiciar, după ce a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fos

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 44 minute
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum 45 minute
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

23°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°