Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din 11 decembrie se modifică denumirile trenurilor de călători. Vezi ordinul Ministerului Transporturilor şi Internelor

Publicat in Alba24, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

CFR Călători anunţă că, începând cu 11 decembrie 2011, potrivit unui ordin al Ministerului Transporturilor, se va modifica denumirea trenurilor de călători. Acest fapt implică şi modificări ale Normelor uniforme şi a reglementărilor proprii ale CFR Călători S.A. şi a modului de tarifare a serviciilor de transport feroviar.

Până la sfârşitul anului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va înlocui categoriile de trenuri operate de CFR Călători, respectiv intercity, rapid, accelerat şi personal, cu cele din legislaţia europeană.

Pentru realizarea acestei prevederi care presupune transformarea celor 4 categorii actuale de trenuri: intercity, rapid, accelerat, personal în trenuri intercity IC, interegio IR, regio R sunt necesare modificări legislative, modificarea reglementărilor şi dispoziţiilor profesionale în domeniu, precum şi modificarea variantelor tarifare de vânzare şi implicit a softului de vânzare.

Conform directivelor şi regulamentelor din pachetele feroviare 1, 2 şi 3, este necesar ca actuala structură de trenuri (intercity, rapid, accelerat, personal) să fie înlocuită cu o structură nouă, prin adoptarea terminologiei definite explicit pentru serviciile feroviare şi utilizata în toată legislaţia europeană.

Astfel, noile categorii de trenuri vor fi Intercity (IC) – care la rândul lor se clasifică în Eurocity IC, Euronight IC, Intercity IC şi Intercity Night, a doua categorie – InterRegio (IR) – care se divizează în Interregio IR şi Interregio Night şi, cea de-a treia categorie, Regio (R) - Regio Express, Regio şi Regio Urban/Suburban (această ultimă subcategorie fiind noua denumire a trenurilor de navetişti).

Prezentul ordin se va aplica de la 11 decembrie 2011, când intră în vigoare viitorul mers al trenurilor.

Regulamentul poate fi consultat aici:OMTI 153-2011

URL scurt: http://alba24.ro/?p=50921

CFR C

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 15 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum 24 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 36 minute
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 36 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Wizz Air anunță relocarea temporară a zborurilor de pe Aeroportul Băneasa

Mediafax acum 2 ore
Potrivit reprezentanților companiei, închiderea temporară a Aeroportului Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu (BBU) se datorează desfășurării unui eveniment cultural. „Pasagerii afectați de această modificare operațională sunt informați di

Vremea

București
acum

35°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

32°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

24°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°