Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caloriferele reci din şcolile gălăţene au îmbolnăvit zeci de profesori şi sute de elevi

Publicat in Adevarul, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Sute de copii răciţi şi zeci de profesori care nu pot să mai vină la ore din cauza frigului, cam acesta este bilanţul disputelor politice dintre cei care ar trebui să asigure agentul termic în şcoli

Aproape toate unităţile şcolare din Galaţi care lucrează cu elevii în frig (90 la număr!) au raportat până acum profesori răciţi sau care au deja simptomele unor răceli.

„Am avut doi profesori care nu au putut să vină nici luni şi nici marţi la şcoală. Au fost răpuşi de viroze. Din fericire, am vorbit cu ei şi sunt dispuşi ca de mâine (n.r. - astăzi) să vină la şcoală", spune directorul Şcolii 33 din Galaţi, Constantin Rotaru.

Acesta a ţinut să adauge că în şcoală sunt zeci de copii răciţi, pe care profesorii sunt nevoiţi să-i trimită acasă pentru a nu-i îmbolnăvi şi pe cei cât de cât sănătoşi. De astăzi, copiii vor fi chemaţi la şcoală de la ora 9.00, pentru a prinde temperaturile mai ridicate care se înregistrează în cursul zilei.

Şi la Colegiul Naţional Mihail Kogălniceanu (CNMK) situaţia este alarmantă! Peste 50 de elevi nu au venit ieri la şcoală din cauza răcelilor. Cei care au ajuns totuşi la cursuri şi-au luat pe ei câte două sau trei pulovere şi s-au înarmat cu multă răbdare.

„Sunt puţin răcit, dar nu pot să lipsesc de la ore, pierd materie importantă, mai ales în preajma tezelor. Cum ajung acasă beau ceaiuri şi stau în pat, învelit, pentru că nici acasă n-am căldură", spune Florin Roşu, un tânăr elev de la CNMK.

„Este foarte frig, mai ales dimineaţa. Am ajuns ca în prima pauză să alergăm în jurul catedrei sau să stăm minute în şir îmbrăţişaţi pentru a ne încălzi. Mai greu este pentru profesori, care nu prea au ce sa facă pentru a se încălzi", spune Anamaria Berdilă, elevă în clasa a zecea la prestigiosul colegiu gălăţean. De altfel, primul lucru pe care-l spun profesorii care intră la ore este invariabil „Brrr, ce frig este la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 33 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°