Cerşetorii şi infractorii români pun pete de culoare şi pe imaginea pe care România o are în Norvegia. În Parcul Viggeland, pe Aker Brygge, vizavi de Muzeul Ibsen, în zonele turistice ale oraşului Oslo, am auzit, ieşind din clape de acordeon, valsul "Valurile Dunării" compus de Iosif Ivanovici. Stăteau pe un scaun, cântau şi aşteptau ca trecătorii miloşi să le arunce un bănuţ în coşuleţ, ţiganii români. Daniel Ioniţă, ambasadorul Ro­mâ­ni­ei în Norvegia, explică de ce co­şu­le­ţele nu sunt tocmai goale: "Norvegi­e­nii au tendinţa să creadă că cer­şe­to­rii sunt discriminaţi în ţara lor, unde nu se face nimic pentru ei. Nu se gândesc că ar putea fi minţiţi de cei care le exploatează spiritul creştin. Poate că aceşti cerşetori sunt victime, dar nu ale statului, ci ale unor reţele de trafic de persoane. Norvegienii sunt impresionaţi de povestea nespusă a acelor sărmani care stau la colţul străzii, neştiind că acolo există o multitudine de alte poveşti. Şi alţi ambasadori la Oslo din Europa Centrală şi de Est se confruntă cu astfel de probleme. Este nevoie de elaborarea şi punerea în aplicare a unei strategii la nivel european pentru gestionarea acestui fenomen".

Ştirea cu ţiganii români fără adă­post din Oslo care mănâncă pes­că­ruşi, câini şi şobolani, publicată de ta­bloidul norvegian Verdens Gang la începutul lunii octombrie, a oripi­lat lumea. Ambasadorul României, ce urma să-şi prezinte scrisorile de acre­ditare la Regele Norvegiei chiar în ziua următoare, a primit acest articol ca pe o palmă nemeritată: "Dacă faptele descrise sunt adevărate, atunci sunt şocante şi oribile. Dar nu pot fi de acord cu generalizările, cu lipsa de nuanţe, pentru că orice faptă are, în fond, responsabilităţi individuale. Am primit semnale din partea ro­mâ­ni­lor de aici. Mulţi se simţeau jigniţi de modul în care presa a prezentat aceste fapte, care, chiar dacă ar fi ade­vă­ra