3 greşeli care au dus la catastrofă:

Chiar dacă Statistica va încerca, probabil, să cârpească cifrele pe care n-a fost în stare să le adune, recensământul din 2011 şi-a pierdut deja credibilitatea. Haosul operaţional şi metodologic, comunicarea catastrofală şi procentajele jenante de participare din unele zone sugerează că recensământul a fost un exerciţiu ratat.

Iar participarea scăzută din Capitală, cu precădere din sectorul I, sugerează că un motor important al neparticipării a fost protestul civic. Erau deja destule motive pentru care oamenii erau tentaţi să nu participe. Însă statul a insistat să le ofere şi mai multe motive, cu iluzia că poate obţine prin lege şi amenzi ce a distrus prin propria incompetenţă: consens naţional. Iată greşelile:

1. Comunicarea puţină şi, mai ales, greşită.

“Scopul RPL este acela de a se obţine informaţii despre numărul populaţiei, distribuţia sa teritorială şi structura demo-socio-economică a acesteia, elemente absolut necesare în sistemul statistic al ORICĂRUI STAT”, este una dintre explicaţiile popmpoase, circulare şi irelevante servite de INS: Avem nevoie pentru că avem nevoie, pentru că şi alţii au nevoie, pentru că este “absolut necesar”.

“Aceste date vor sta la baza politicilor economice şi sociale ale statului român PE URMĂTORII 10 ANI, indiferent de perioadele electorale”. Invocarea “politicilor publice” poate fi teoretic corectă, însă este o sabie cu două tăişuri. Până acum, au fost ignorate semnale mult mai clare: bătaia pe locuri în grădiniţe sugerează destul de clar că sunt prea puţine; numărul mic de angajaţi cu forme complete demonstrează că taxarea muncii este exagerată; aglomeraţia de pe şosele indică exact unde e nevoie de autostrăzi. Şi totuşi, cu sau fără recensământ, nu s-a schimbat nimic. Singura “politică publică” pe care statul pare capabil să o facă pe baza datelor deţinu