O dimineaţă plăcută de început de noiembrie. Afară sunt nouă grade. Şi nu-i decât opt dimineaţa. Nimic nu avea să prevestească teribila aventură prin care urma să trec…
Mă apropii de staţia tramvaiului 41 de la Piaţa Moghioroş. Traversez strada, dar deodată mă lovesc de un zid uman. Ridic privirea şi nu-mi vine să cred: pe îngustul refugiu se aflau vreo o sută de oameni cu priviri disperate, unii scrâşnind nervoşi din dinţi, alţii uitându-se agitaţi când la ceas, când după tramvai. "Hmmm…", îmi zic. După care mă încumet şi urc pe refugiu. De fapt, a trebuit să stau la coadă pentru a putea urca în staţia tramvaiului.
După câteva secunde, mândria Capitalei intră în staţie, claxonând vesel din clopoţel. Pasagerii de pe refugiu se grupează ordonat ca legiunile romane şi se poziţionează strategic cam pe unde presupun ei că ar veni uşile tramvaiului odată oprit. Într-un final mult aşteptat, uşile se deschid: din uriaşul metalic sunt aruncaţi automat afară câţiva călători, cei care stăteau pe treptele tramvaiului şi pe care doar uşile îi ţineau în poziţie verticală în interior. În clipa următoare, masa de oameni din staţie rupe rândurile şi se năpusteşte asupra tramvaiului! Durează minute bune până ce reuşeşte să se închidă şi ultima uşă, blocată de posteriorul (frumos, ce-i drept!) al unei domnişoare cu privire de pisică speriată…
Taxiul
Şi-aşa mai trece un tramvai… şi încă unul… şi încă unul… După al cincilea, abandonez orice speranţă de a prinde măcar un loc într-un picior pe ultima treaptă, aşa că plec din staţie. Traversez intersecţia, caut un taxi, dar… nimic. În depărtare, văd o maşină galbenă, cu un beculeţ verde deasupra. Mă apropii. Citesc tariful de pe portieră: "tarif legal: 3,5 lei/km". Nu ştiu de ce, dar mă pipăi instantaneu pe buzunarul pantalonului unde ţin banii, înghit în sec şi urc în taxi. Avea să fie cea mai proas
