Pana in 1989 au avut loc celebrele cuplaje dintre echipele bucurestene pe fostul stadion Lia Manoliu. Meciurile erau privite de peste 40.000 de spectatori, suporteri ai cluburilor intre care se afla cea mai mare rivalitate din tara. Desi la unele meciuri, din cauza multimii, oamenii ajungeau sa urmareasca meciul de pe pista de atletism, chiar de la marginea terenului, nu au existat niciodata incidente notabile. Atunci nu era nevoie ca galeriile celor 4 echipe sa vina insotite de jandarmi pe trasee prestabilite. Oamenii, indiferent de etnie, de educatie, de echipa pe care o sustineau, veneau impreuna la stadion. Pe scurt, exista o rivalitate pozitiva, ca in orice competitie, dar respectul dintre oameni era mai presus.
In ultimii 20 de ani de democratie, societatea romaneasca s-a degradat vizibil. La meciul Petrolul – Steaua, milioane de telespectatori au fost martori ai odiosului moment in care mii de romani aplaudau lovitura de pumn incasata de George Galamaz. In timp ce un sarb incerca sa imobilizeze agresorul, jucatorii Petrolului Ploiesti stateau impasibili, sau, si mai rau, unii dintre ei ascundeau probe.
Fotbalul este un sport, un spectacol, si indiferent cu ce echipa simpatizam, mai presus de toate suntem toti oameni. Ar trebui sa intelegem asta, pentru ca se pare ca un stadion modern nu ne face mai responsabili sau mai civilizati.
Pana in 1989 au avut loc celebrele cuplaje dintre echipele bucurestene pe fostul stadion Lia Manoliu. Meciurile erau privite de peste 40.000 de spectatori, suporteri ai cluburilor intre care se afla cea mai mare rivalitate din tara. Desi la unele meciuri, din cauza multimii, oamenii ajungeau sa urmareasca meciul de pe pista de atletism, chiar de la marginea terenului, nu au existat niciodata incidente notabile. Atunci nu era nevoie ca galeriile celor 4 echipe sa vina insotite de jandarmi pe trasee prestabilit