Ponderea gazelor naturale în coşul energetic al ţării noastre este cea mai mare din regiune, susţin experţii în domeniul securităţii energetice.
„În Republica Moldova, această cotă ajunge la aproximativ 63%. În aceeaşi situaţie se mai află doar Belarus. O dependenţă mare de gazul natural se înregistrează şi în Armenia, unde ponderea acestui tip de combustibil în coşul energetic este de 60%. În schimb, în Georgia şi Bulgaria, cota gazului natural este de 36% şi, respectiv, 15%", constată Ion Muntean expert în eficienţă energetică.
În opinia economistului, în condiţiile unei dependenţe mari de combustibilul albastru, care mai este importat doar dintr-o singură sursă, cresc riscurile legate de majorarea preţurilor, ceea ce contribuie la sărăcirea populaţiei.
Pentru a reduce dependenţa excesivă de un singur furnizor, adică de Gazprom, Ion Muntean recomandă diversificarea resurselor energetice. „Una din oportunităţile care merită a fi exploatată este construcţia unui terminal de gaze lichefiate cu România. Această posibilitate ar putea fi valorificată odată ce va fi realizată interconexiunea Ungheni-Iaşi, România având intenţia de a importa gaze naturale din Azerbaidjan. Ulterior, prin sistemul de gazoducte existent, acesta ar putea ajunge şi în alte ţări europene, inclusiv şi în Republica Moldova", afirmă expertul.
De asemenea specialiştii consideră necesară şi eficientizarea consumului de resurse energetice.
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md