Un studiu realizat de profesorul Herakles Polemarchakis, fost consilier-şef pe probleme economice al premierului grec Giorgios Papandreou, dezvăluie că în Grecia există mai multe maşini Porsche Cayenne decât locuitorii care îşi declară un venit anual de cel puţin 50.000 de euro, scrie ziarul britanic Daily Telegraph. Sursa: PORSCHE
Un exemplu concret, susţine profesorul în studiul său, este oraşul Larisa, cu o populaţie de 250.000 de locuitori, capitala regiunii agricole Thesalia, unde există mai multe maşini Porsche Cayenne pe cap de locuitor decât la Londra sau New York.
"Proliferarea acestui tip de maşini este o curiozitate, dat fiind faptul că agricultura nu este un sector economic înfloritor, generând doar 3,2 la sută din PIB-ul ţării în 2009, în scădere de la 6,5 la sută în 2000", se menţionează în textul citat.
Larissa este de altfel pe primul loc în lume ca număr de maşini Porsche Cayenne pe cap de locuitor, situaţie care a ajuns şi până la urechile managerilor uzinelor Porsche din Stuttgart.
În timp ce compania germană se mândrește cu acest succes, nemții de rând nu sunt însă deloc încântați de această realitate, comentează ziarul britanic, dat fiind faptul că Germania contribuie cel mai mult la fondul de stabilitate a Zonei Euro, bani care ajung în bună măsură în conturile Greciei.
Studiul profesorului Polemarchakis nu este însă actualizat, scrie Daily Telegraph, el făcând referire la situaţia de acum câţiva ani.