Guvernul şi FMI discută pentru anul viitor despre o ţintă de deficit bugetar între 1,9% şi 2,1% din PIB, nivel care să poată fi majorat în semestrul II până la maxim 2,5% dacă firmele de stat vor fi restructurate, astfel încât deficitul final incluzând pierderile acestor companii să nu depăşească 3%
Deficitul bugetar de 1,9%-2,1% din PIB este calculat în termeni cash.
Ţinta de deficit bugetar pentru anul viitor este de 3% în sistemul european de calcul ESA 95 (care include şi pierderile companiilor de stat - n.r.), iar un deficit de 1,9% în termeni cash echivalează cu 2,3-2,4% din PIB în sistem ESA.
Discuţiile dintre Guvern şi FMI pentru stabilirea ţintei de deficit pe 2012 vor continua în următoarele zile, iar concluziile vor fi prezentate, duminică, preşedintelui Traian Băsescu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale prezente la discuţiile de miercuri seara dintre liderii coaliţiei şi oficialii Fondului.
"Proiectul de buget pentru anul viitor va fi construit pe o creştere economică în jurul a 2%. Pentru deficitul bugetar sunt încă discuţii, dar cifrele sunt cuprinse la acest moment între 1,9% şi 2,1% din PIB, cu menţiunea că în semestrul II al anului viitor, pe fondul unei evoluţii economice încurajatoare şi dacă restructurarea companiilor de stat va conduce la diminuarea pierderilor, deficitul bugetar să poată fi majorat până la maximum 2,5%, astfel încât incluzând şi pierderile acestor companii să nu depăşească limita de 3% din PIB", au arătat sursele.
Reducerea deficitului bugetar la sub 3% anul viitor, incluzând şi pierderile unor companii de stat, este asumată de Guvern în acordul cu FMI şi Uniunea Europeană, fiind şi o condiţie de închidere a procedurii de deficit excesiv începută de Comisia Europeană împotriva României în 2009.
Pentru acest an, deficitul bugetar nu trebuie să treacă de 4,4% din PIB.
În ultima scr