Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Pacienţii suceveni, operaţi în săli la standarde europene

Publicat in Adevarul, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Patru din cele nouă săli de operaţie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava au fost inaugurate. Investiţia se ridică la aproximativ 7,2 milioane de lei.

Pacienţii suceveni vor fi operaţi începând de astăzi în săli la standarde europene, după ce patru din cele nouă săli de operaţie au fost modernizate şi dotate cu aparatură de ultimă generaţie.

“Cel mai important este că acest standard asigură siguranţă deosebită pacientului. Standardul ISO la care SJU Suceava tinde şi este în curs de evaluare va alinia acest spital celor din Comunitatea Europeană”, a declarat doctorul Sorin Hâncu, şeful secţiei de Chirurgie generală.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, prezent la inaugurarea blocului operator a precizat că după finalizarea modernizării tuturor sălilorse vor face demersuri pentru certificarea sălilor de operaţii, astfel încât atât medici din ţară cât şi din străinătate să poată opera la Suceava.

Vezi aici imagini cu noile săli de operaţie

Investiţia se ridică la 7,2 milioane de lei şi vine după mai bine de 40 de ani de când au fost făcute primele săli de operaţie la Suceava. Anual aproximativ 10.000 de operaţii sunt realizate la Suceava de medicii specialişti, acest lucru însemnând o medie de 30 de intervenţii chirurgicale pe zi.

"Sperăm ca până pe 10 decembrie să finalizăm şi celelalte săli de operaţie, iar până pe 1 decembrie să terminam modernizarea secţiei de Chirurgie", a spus Vasile Rîmbu, managerul SJU Suceava.

În ultimii trei ani, aproximativ 20 de secţii ale SJU Suceava au fost modernizate cu sprijinul Consiliului Judeţean, al Consiliului Local şi cu bani de la Ministerul Sănătăţii, investiţiile ridicânduse la aproximativ 10 milioane de euro. În luna decembrie ar trebui să înceapă şi modernizarea Maternităţii din cadrul SJU cu bani de la Banca Mondială.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 16 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 43 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

49 de ani de când Nadia Comăneci scria istorie la Montreal. La 18 iulie 1976, marea campioană obţinea primul 10 perfect din gimnastică

News.ro acum 3 ore
Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, obţinând primul 10 perfect din gimnastica olimpică, la doar 14 ani. A fost începutul unei legende care a cucerit lumea — iar tabela, nepregătită pentru perfecţiune,

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°