Va mai aduceti aminte de osanalele inchinate Elenei Udrea cu ocazia alegerilor pentru sefia PDL Bucuresti? Cand liderii democrat liberali s-au scremut intrecandu-se in a gasi cele mai lingusitoare cuvinte pentru a o lauda pe Elena Udrea?
Soarele PDL-ului. Kill Bill-ul politicii romanesti. Femeia care da ora exacta. Sursa de unde vin pedelistii sa isi ia lumina. Sa nu mai pomenim de "eforturile monumentale" ale colegului Baconschi de a nu cadea sub farmecele Soarelui feminin... Fiecare inghite dupa putinta.
Credeti ca o femeie, Elena Udrea de exemplu, dupa ce primeste astfel de omagii din partea unui intreg partid, nu isi pierde capul imediat si se imagineaza ca este cea mai frumoasa, mai inteligenta si mai muncitoare din lume?
Si cu atat mai mult cu cat persoana respectiva nu stie ce inseamna munca, performanta, competentele si sacrificiile reale, obtinute in timp de ani si ani. Altfel spus, cand singurul motor care te-a impins incontinuu in cele mai inalte pozitii din stat si din partid a fost vointa unui singur om, ce substanta poate sa aiba beneficiarul acestui privilegiu discretionar?
Ca si cum toate problemele Romaniei s-ar fi epuizat, ca si cum am trai in cea mai buna lume posibila, Elena Udrea se intreaba, pe marginea unui pictorial din revista TABU, cat va mai dura pana la implinirea celei mai mari provocari a mileniului - sa avem o femeie presedinte sau prim-ministru.
Optimista in privinta viitorului sau, tot Elena da raspunsul - "cred ca momentul nu e foarte departe, in ciuda unei societati inca misogine".
Elena Udrea nu mai are de raspuns decat la o singura intrebare acum - care este femeia la care se gandeste, atunci cand vorbeste despre momentul apropiat care o va aduce in fruntea tarii sau a Guvernului? Oare s-o fi gandit ministrul Dezvoltarii si Turismului la Mona Musca? Sau poate
