* handbalistele junioare II pregătite de profesorul Viorel Alexandru au mai făcut un pas spre turneul semifinal
În week end-ul trecut, la Galaţi, la cel de-al doilea turneu al seriei C al Campionatului Naţional de handbal, junioare II, LPS Brăila a obţinut patru victorii şi a pierdut meciul susţinut în compania formaţiei organizatoare.
Handbalistele pregătite de Viorel Alexandru s-au impus cu 31-29 în primul meci în faţa echipei de pe locul secund, Nova Force Giurgiu, însă în cel de-al doilea joc, disputat vineri după-amiază, LPS Brăila a pierdut, 24-26 disputa cu CSS Galaţi, după ce la pauză brăilencele au condus cu 13-12.
A doua zi formaţia brăileană a câştigat la scor ambele partide disputate, 29-13 cu Handbal Art Galaţi şi 34-12 cu CSS Slobozia, iar în ultima zi a turneului a trecut cu 26-17 de LPS "Academica" Focşani.
Cea mai prolifică jucătoare brăileană de la acest turneu a fost Carmen Grigoraş, handbalistă care a avut o medie de 8 goluri pe meci.
"Jucătoarele brăilene au avut o evoluţie modestă în prima zi, însă «duşul rece» cu echipa gazdă le-a trezit la realitate, după aceea au câştigat la scor şi astfel am mai făcut un pas important spre turneul semifinal. La acest turneu s-a remarcat în mod deosebit extrema stânga, Carmen Grigoraş, tot mai bună de la meci la meci şi bineînţeles lidera acestei generaţii, Diana Axinte", a declarat Viorel Alexandru.
Lotul echipei LPS Brăila a cuprins următoarele jucătoare: Gabriela Sanaploianu, Ana Maria Popescu, Elena Casian, Monica Vodă, Carmen Grigoraş, Maria Paraipan, Bianca Almaghe, Simona Boguş, Diana Axinte, Gabriela Moldoveanu, Bianca Chipciu, Ionela Vasile, Florentina Irimia, Monica Dobrilă, Cristina Bălţat, Mirela Oprea.
Clasament:
1 LPS Brăila 10 9 0 1 335-178 18
2 Nova Force Giurgiu 10 8 0 2 262-181 16
3 CSS Ga