Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, pregătită pentru reluarea rambursărilor de plăţi

Publicat in Curierul, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Autorităţile române au transmis CE date care atestă atât remedierea problemelor identificate de auditorii europeni în sistemul de achiziţii publice, cât şi reverificarea achiziţiilor publice din proiectele deja derulate

MAEur precizează că a transmis CE, la 31 octombrie, informaţiile referitoare la îndeplinirea condiţiilor pentru reluarea rambursărilor de plăţi pentru proiectele finanţate din instrumentele structurale, apreciindu-se că în noiembrie-decembrie ar putea fi reluată transmiterea cererilor de decontare, informează Mediafax. Potrivit unui comunicat transmis ieri, Ministerul Afacerilor Europene a furnizat Comisiei Europene date care atestă atât remedierea de către partea română a problemelor identificate de auditorii CE în sistemul de achiziţii publice, cât şi reverificarea achiziţiilor publice din proiectele deja derulate. "Am transmis Comisiei Europene documentele referitoare la modificările aduse sistemului de achiziţii publice, precum şi a modului în care autorităţile române cu responsabilităţi în gestionarea fondurilor comunitare vor trata problema conflictului de interese", a declarat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, potrivit comunicatului.

Documentele vor fi atent analizate de Comisia Europeană

"Documentele vor fi atent analizate de Comisia Europeană, care este posibil să ceară şi unele informaţii suplimentare. Sperăm ca la sfârşitul lunii noiembrie sau la începutul lui decembrie să putem relua transmiterea cererilor de decontare la Bruxelles", a adăugat sursa citată. Potrivit comunicatului Ministerului Afacerilor Europene, scrisoarea adresată Comisiei Europene precizează că, în vederea asigurării unei rigori şi corectitudini sporite, Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP) şi Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP) din cad

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim sâmbătă şi oferită tuturor delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române / Arhiepiscopul Tomisului va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre

News.ro acum 53 minute
Sfânta Lumină este adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, sâmbătă seară şi este oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeropor

Curtea Supremă a SUA opreşte deportările imigranţilor venezueleni în temeiul unei legi pe timp de război

HotNews acum 55 minute
Curtea Supremă a SUA a interzis temporar, sâmbătă dimineaţă, administraţiei Trump să-i deporteze pe venezuelenii aflaţi în custodia serviciilor de imigrare, după ce avocaţii lor au declarat că aceştia sunt expuși unui risc iminent de expulzare fără

Cum vor circula trenurile de metrou şi tramvaiele în noaptea de Înviere

Ziarul Financiar acum o ora
Metrorex şi STB au anunţat programe speciale de transport în perioada sărbătorilor de Paşte. STB a anunţat că în perioadele 18-21 aprilie şi 1-2 mai, transportul public de suprafaţă va funcţiona conform unui program de weekend, astfel: -în zilele de

Activistă rusă în vârstă de 19 ani, condamnată la aproape 3 ani de închisoare după ce a protestat faţă de războiul din Ucraina

HotNews acum 2 ore
Un tribunal din Rusia a condamnat-o la aproape 3 ani de închisoare pe Daria Kozyreva, o tânără activistă în vârstă de 19 ani, care a folosit poezii din secolul al XIX-lea şi graffiti pentru a protesta față de războiul din Ucraina, relatează News.ro,

Republica Democrată Congo: Cel puţin 143 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune a luat foc

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 143 de persoane au murit şi alte zeci sunt date dispărute după ce o ambarcaţiune a luat foc marţi pe fluviul Congo, în nord-vestul Republicii Democratice Congo (RDC), au declarat vineri surse oficiale, citate de AFP. „Un prim grup de 131 d

Cum va fi vremea în Sâmbăta Mare şi de Înviere. Unde plouă de Paşte

Adevarul acum 2 ore
Temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în Sâmbăta Mare şi Paşte în toată ţara, dar şi ploi torenţiale în mai multe localităţi din Oltenia, vestul Munteniei şi Transilvania.

SUA anunță că își reduc la jumătate prezența militară în Siria. Trump: „Nu este lupta noastră”

HotNews acum 3 ore
Departamentul american al Apărării a anunțat vineri retragerea a aproximativ 1.000 de militari din Siria, din cei aproximativ 2.000 desfășurați în prezent acolo pentru a lupta împotriva jihadiștilor, relatează AFP. Statele Unite au o prezență milita

Un pompier a dispărut în lacul Siriu. Salvamont Brașov intervine cu un scanner acvatic dotat cu inteligență artificială

Mediafax acum 2 ore
Update 9:11 Potrivit ISU Buzău, sâmbătă dimineaţa continuă acţiunile de căutare a persoanei dispărute cu ajutorul unei bărci pneumatice şi al unui sonar. Scafandrii prezenţi la faţa locului au reînceput căutările subacvatice la prima oră a dimineţii

China interzice termenii „conducere inteligentă” şi „conducere autonomă” din reclamele la mașini

HotNews acum 37 minute
China va interzice producătorilor auto utilizarea termenilor „conducere inteligentă” şi „conducere autonomă” în reclamele care promovează funcţii de asistenţă la conducere. Decizia a fost luată într-o întâlnire între Ministerul Industriei şi Tehnolo

Fostul internaţional croat Nikola Pokrivac a murit într-un accident rutier. El avea 39 de ani

News.ro acum 3 ore
Federaţia Croată de Fotbal a anunţat decesul fostului mijlocaş Nikola Pokrivac, la doar 39 de ani. Fostul internaţional (15 selecţii) a murit într-un accident rutier în nordul Croaţiei. El a jucat pentru AS Monaco în sezonul 2008-2009, având 32 de a

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/22°
dum.

10°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/17°
lun.

12°/17°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°